Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:14 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înaltpreasfinția Sa Teodosie, victorie uriașă în instanță! (MINUTĂ)

ro

02 Aug, 2022 10:29 6958 Marime text


  
 Judecătoria Constanța s-a pronunțat în dosarul în care Înaltpreasfinția Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a contestat una dintre amenzile primite de la polițiștii din Constanța.
 
Magistrații au anulat în parte procesul verbal din data de 24.01.2022, cu referire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 65 lit. i) şi art. 66 lit. b) din Legea nr. 55/2020, pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei.
 
MINUTĂ

Mai pe larg, instanța a admis „în parte plângerea contravenţională formulată de petentul P. T. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. Anulează în parte procesul verbal seria PF nr. 0089507 din data de 24.01.2022, cu referire la contravenţia prevăzută şi sancţionată de art. 65 lit. i) şi art. 66 lit. b) din Legea nr. 55/2020, pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei. Menţine în rest procesul verbal ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel de depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astăzi, 02.08.2022“.

 
Amintim, în total sunt cinci dosare deschise la Judecătoria Constanța de ÎPS Teodosie Poliției din Constanța, la finele lunii februarie.
 
Potrivit unor surse apropiate cazului, la mijloc sunt amenzile primite de înaltul prelat de la oamenii legii, în legătură cu nerespectarea măsurilor privind carantina.
 
Redăm, în continuare, anunțurile oficiale transmise de IPJ Constanța la data de 24 ianuarie 2022:
 
„Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat, în interiorul unei biserici din municipiul Constanța, un bărbat, de 66 de ani, care nu a respectat prevederile legale în ceea ce privește măsurile de carantină, conform Legii 55/2020.  Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei“.

 
„Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla pe strada Arhiepiscopiei din municipiul Constanța, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei“.
 
 „Astăzi, în jurul orei 14.25, polițiști din cadrul Secției 3 au identificat un bărbat, de 66 de ani, care se afla în interiorul unui imobil din municipiul Constanța, participând la un eveniment, deși pe numele său este instituită măsura carantinării la domiciliu pentru perioada în curs. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii