Începe judecata în dosarul de corupție al fostului preşedinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu
Începe judecata în dosarul de corupție al fostului preşedinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu
20 Dec, 2024 17:03
ZIUA de Constanta
724
Marime text
- Curtea de Apel Iași a decis începerea judecății în dosarul fostului președinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită
- În acelaşi dosar va fi judecat şi Radu Judele, un expert care a întocmit referatul privind modernizarea unui drum din judeţul Vaslui
Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au dispus, vineri, începerea judecăţii în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu.
În acelaşi dosar va fi judecat şi Radu Judele, un expert care a întocmit referatul privind modernizarea unui drum din judeţul Vaslui, scrie Agerpres.
MINUTA
"Constată remediată neregularitatea Rechizitoriului din 13 decembrie 2023, (...) al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi. Ia act de poziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi de menţinere a dispoziţiei de trimitere în judecată a inculpaţilor Buzatu Dumitru şi Judele Radu. Constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriului din 13 decembrie, întocmit în dosarul de urmărire penală (...) al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Iaşi, aşa cum a fost remediat conform ordonanţei din data de 14 noiembrie 2024. (...) Dispune începerea judecăţii faţă de inculpaţii Buzatu Dumitru, pentru infracţiunea de luare de mită (...); Judele Radu, pentru infracţiunile de luare de mită, (...) şi trafic de influenţă", se arată în minuta publicată pe portalul instanţei de judecată.
Decizia pronunţată vineri este definitivă.
În anul 2023, Dumitru Buzatu, pe atunci preşedinte al CJ Vaslui, a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce suspectul i-ar fi primit într-un restaurant.
Citește și:
Nouă poliţişti de la Secţia 16 care au bătut şi torturat doi tineri în Capitală, condamnaţi la închisoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii