Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:44 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Închisoare pe viaţă pentru un bărbat din Murfatlar acuzat de omor calificat

ro

26 Apr, 2019 00:00 3961 Marime text
Un bărbat acuzat de omor a primit sentinţa de fond în dosarul său. Crima din Murfatlar a fost în centrul atenţiei în vara anului 2018, iar decizia magistraţilor de ieri nu este definitivă, putând fi atacată în 10 zile de la pronunţare. Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi la plata de daune pentru rudele femeii decedate.
 
Amintim că, la începutul lunii iulie 2018, potrivit IPJ Constanţa, „un bărbat de 46 de ani, din oraşul Murfatlar, a sesizat poliţia despre faptul că şi-ar fi ucis soţia, în vârstă de 47 de ani, cu mai multe lovituri de cuţit, cei doi aflându-se în divorţ. Bărbatul în cauză a fost identificat de poliţişti la faţa locului şi a fost reţinut. Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest eveniment“. Sadîc Zafer, procuror-şef Secţie Urmărire Penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care s-a ocupat de caz, spune că victima a fost găsită în locuinţă, într-o baltă de sânge, şi că prezenta numeroase leziuni pe corp, numeroase plăgi, tăiate-înţepate.
 

Iată minuta instanţei!

 
Dosar nr. 5091/118/2018 Hot./25.04.2019. În baza art. 188 alin. 1 C.pen. rap. la art. 189 alin. 1 lit. h C.pen. cu referire la art. 199 alin. 1 C.pen. Condamnă pe inculpatul A.L. la pedeapsa detenţiunii pe viata pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat asupra unui membru de familie (faptă săvârşită la data de 01.07.2018 asupra victimei A.G.C.). În baza art. 65 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
 
În baza art. 193 alin. 2 C.pen. cu referire la art. 199 alin. 1 C.pen. Condamnă pe inculpatul A.L. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie (faptă săvârşită la data de 19.06.2018 asupra victimei A.G.C.). În baza art. 65 C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe toata durata executării pedepsei principale.
 
În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. a C.pen. şi art. 45 alin. 5 C.pen. Contopeşte pedepsele menţionate mai sus în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul A.L. să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa accesorie privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen., pe toata durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. şi art. art. 399 alin. 1 C.pr.pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.L., perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la 02.07.2018 la zi şi menţine măsura arestării preventive a acestuia. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. Dispune confiscarea de la inculpatul A.L. a unui număr de trei cuţite, unul cu lama rupta lungă de 14 cm şi lată de 4,3 cm şi mâner albastru separat, al doilea cu mâner cilindric negru-crem şi lama lungă de 10,5 cm şi lată de 3,8 cm şi al treilea cu mâner alb-galben cu lama galbenă lungă de 8,5 cm şi lată de 2 cm, folosite la săvârşirea faptei (…).
 
În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 şi urm. C.civ. Admite în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă A.A. şi obligă inculpatul A.L. la plata sumei de 11.038,38 lei, reprezentând daune materiale, şi la plata sumei de 100.000 de euro sau echivalentul în lei la data plaţii, reprezentând daune morale, despăgubiri civile către această parte civila.
 
În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 şi urm. C.civ. Admite în parte acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă O.N. şi obligă inculpatul A.L. la plata sumei de 18.999,82 lei, reprezentând daune materiale, şi la plata sumei de 50.000 de euro sau echivalentul în lei la data plaţii, reprezentând daune morale, despăgubiri civile către această parte civila.
 
În baza art. 276 alin. 1 C.pr.pen. Obliga inculpatul A.L. la plata sumei de 2.380 de lei cheltuieli judiciare către partea civilă Oprea O.N., reprezentând onorariu avocat. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. Obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 de lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 C.pr.pen. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător din oficiu - avocat B.S. în cuantum de 520 lei (în faza de urmărire penală) vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică în data de 25.04.2019.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii