În perioada 16 mai – 8 iunie a.c. Inspecţia Judiciară efectuează un control tematic privind măsurile luate de procurori şi conducerile parchetelor din cadrul Ministerului Public în vederea soluţionării dosarelor cu autori cunoscuţi mai vechi de 5 ani de la data sesizării, cu următoarele obiective:
A. Activitatea de urmărire penală şi de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de organele poliţiei judiciare
a) verificarea, prin solicitarea de date şi informaţii de la conducătorii parchetelor, a dosarelor cu autori cunoscuţi, aflate în lucru la procuror ori la organele poliţiei judiciare, mai vechi de 5 ani de la sesizare;
b) identificarea cauzelor care determină prelungirea în timp a soluţionării dosarelor penale din categoria anterior indicată.
B. Activitatea de îndrumare şi control a procurorilor cu funcţii de conducere privind dosarele penale cu autori cunoscuţi, mai vechi de 5 ani de la data sesizării:
a) controlul operativ curent ori controlul tematic;
b) remedierea deficienţelor constatate în urma unor controale anterioare;
c) eficienţa activităţilor de control.
C. Situaţia resurselor umane ale parchetelor, schema de personal şi gradul de ocupare a posturilor.
Raportul va fi înaintat Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii până la 13 iulie 2018.
La finalul activităţii de control desfăşurate în anul 2015 erau înregistrate în evidenţele parchetelor din cadrul Ministerului Public un număr total de 1611 de astfel de cauze (faţă de 2009 existente la finele anului 2014 şi 3799 cauze existente la finele anului 2013).
La începutul controlului efectuat în anul 2016 (raportat la data de 23.11.2016) s-a constatat o creştere considerabilă a stocului de cauze mai vechi de 5 ani de la prima sesizare, cuantificând 2327 de cauze (reprezentând o creştere de 29,2%).
La 10.08.2017 au fost solicitate procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie datele statistice privind numărul de cauze penale mai vechi de 5 ani de la data sesizării aflate în curs de soluţionare la finele semestrului I 2017, precum şi parchetele unde sunt înregistrate. Conform datelor comunicate, la finalul semestrului I al anului 2017 existau 3301 astfel de cauze.