Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspector şcolar versus ISJ, la Tribunal. Azi - administrarea probelor propuse în cauză

ro

13 Jan, 2020 00:00 2154 Marime text

O nouă înfăţişare în procesul în care fosta inspectoare Gabriela Micu a dat în judecată Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa este programată să se desfăşoare astăzi la Tribunalul Constanţa. Între timp, la Curtea de Apel încă nu s-a stabilit primul termen în judecarea recursului declarat de ISJ împotriva suspendării de către Tribunal a deciziei prin care Gabrielei Micu îi fusese desfăcut contractul de management educaţional.


După o primă mică victorie obţinută la Tribunalul Constanţa în procesul intentat ISJ prin suspendarea deciziei de înlăturare a sa, Gabriela Micu se pregăteşte pentru noul termen fixat în cauză, programat să se desfăşoare în cursul zilei de astăzi. Fost inspector şcolar pentru chimie şi management instituţional, Micu a atacat în instanţă Decizia nr. 411/20.09.2019, emisă de fostul inspector şcolar judeţean Petrică Miu, prin care îi fusese desfăcut contractul de management instituţional.
 

O mică victorie - suspendarea deciziei


În cererea de chemare în judecată, Gabriela Micu le-a solicitat judecătorilor constănţeni, în principal, să dispună anularea deciziei atacate. În subsidiar, aceasta le-a cerut să suspende aplicarea deciziei respective până la soluţionarea definitivă a procesului. La primul termen de judecată, desfăşurat la data de 25 noiembrie, magistraţii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Constanţa au analizat cu prioritate cererea de suspendare a deciziei. În urma deliberărilor, Tribunalul a hotărât că se impune, într-adevăr, suspendarea acesteia.


De partea cealaltă, însă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa s-a arătat nemulţumit de suspendarea deciziei ce o priveşte pe Gabriela Micu, astfel că a atacat în recurs această hotărâre a Tribunalului. Aşa cum am arătat în ediţiile anterioare, recursul a fost deja înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, unde urmează să se stabilească primul termen de judecată.


În paralel, la Tribunal se va desfăşura astăzi o nouă înfăţişare în procesul privind anularea propriu-zisă a deciziei, astfel cum a fost solicitată de Gabriela Micu. Surse judiciare susţin că la termenul de azi ar urma să fie administrate probele propuse în cauză.

Amintim că Gabriela Micu a fost înlăturată din funcţia de inspector şcolar pentru chimie şi management instituţional în urma Deciziei nr. 411 din 20 septembrie 2019, emisă de fostul inspector şcolar judeţean, Petrică Miu. Până la începerea efectivă a procesului în instanţă, Miu a fost schimbat din funcţie, fiind înlocuit de actualul inspector şcolar judeţean Sorin Mihai.



Citeşte şi:

ISJ a atacat hotărârea prin care inspectoarea Gabriela Micu poate reveni pe post. Cazul a ajuns la Curtea de Apel

Doi inspectori şcolari au dat în judecată ISJ Constanţa. Ce declară părţile

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii