Investitor imobiliar din Constanța, în proces cu primăria, arhitectul șef și Consiliul Local. Tribunalul a preschimbat termenul de judecată
Investitor imobiliar din Constanța, în proces cu primăria, arhitectul șef și Consiliul Local. Tribunalul a
06 Sep, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
2114
Marime text
- Avantech Cont SRL este deținută de Hristian Șapera și Enache Dardac, ultimul fiind și administratorul societății.
- Societatea a dat în judecată municipalitatea pentru anularea unei hotărâri de consiliu local pentru o suprafață de șapte hectare, situată în cartierul Tomis Nord, delimitată de strada Suceava, aleile Argeș și Capidava.
- Procesul va începe pe 19 ianuarie 2024, în loc de 2 februarie 2024, au decis judecătorii azi, 6 septembrie 2023, după ce au admis cererea de preschimbare a termenului.
Ca urmare a solicitării de preschimbare a termenului de judecată, magistrații au decis ca procesul să înceapă în luna ianuarie 2024, în loc de februarie 2024, cum era stabilit inițial.
Astfel, dosarul va fi analizat de judecători la data de 19 ianuarie 2024, în loc de 2 februarie 2024.
Dosarul are numărul unic 4722/118/2023, obiect „anulare act administrativ HCL nr. 175/27.04.2023“, iar părți în cauză sunt Avantech Cont SRL, în calitate de reclamant, în timp ce Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și Arhitectul șef al Municipiului Constanța Dan Petre Leu sunt pârâții.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, HCL Constanța nr. 175/27.04.2023 vizează aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Avantech Cont“, Municipiul Constanța, inițiator fiind Municipiul Constanța.
PUZ vizează o suprafață de șapte hectare, situată în cartierul Tomis Nord, fiind delimitată de strada Suceava, aleile Argeș și Capidava.
Valabilitatea PUZ este de zece ani de la data aprobării hotărârii.
Legat de Avantech Cont SRL, pe 6 ianuarie 2023, Primăria Constanța a eliberat CU 72 prin care societatea nu poate utiliza documentul pentru Construire imobil P+4E – spații comerciale și locuințe colective la adresa din Constanța, strada Dobrilă Eugeniu, zona bloc R2, întrucât era necesară elaborarea și aprobarea unui PUZ.
Ca o paranteză, în noiembrie 2021, societatea a câștigat definitiv procesul deschis autorităților locale pentru anularea unui certificat fiscal pentru un teren vizat de Dosarul Retrocedărilor, după ce Fiscul local făcuse mențiuni cu privire la acest dosar în certificat.
Curtea de Apel a obligat autoritățile să elibereze un nou certificat fiscal, fără referire la Dosarul Retrocedărilor în cuprinsul său.
Terenul vizat de acel litigiu este situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Despre Avantech Cont SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 6 septembrie 2023, Avantech Cont SRL a fost înființată în anul 2002, are sediul în Constanța, pe strada Țepeș Vodă, nr. 21 și se ocupă de închirierea șu sibînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Firma are un punct de lucru și în stațiunea Mamaia.
Asociați sunt Hristian Șapera și Enache Dardac, ultimul fiind și administratorul societății, iar numele său regăsindu-se și în Nazodi Expres SRL Constanța.
Conform sursei citate, în 2022, societatea a declarat 0 angajați, profit peste 41.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 50.000 de lei.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Primăria Constanța vinde două terenuri. Unde sunt situate și ce suprafețe au
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii