IPJ Constanța a dat în judecată un fost polițist condamnat pentru trafic de influență
IPJ Constanța a dat în judecată un fost polițist condamnat pentru trafic de influență
27 May, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2931
Marime text
- Polițistul este acuzat că ar fi primit 500 lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă lucrătorii de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Băneasa care preluaseră un apel la 112, ca urmare a unei sesizări din partea denuntățorului, în scopul de a-i determina pe aceștia să nu îi aplice amenda contravenționala pentru apelarea nejustificată a serviciului de urgență.
Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța l-a chemat în instanță pe Behan Mustafa, fost agent de poliție de la Ostrov, condamnat definitiv doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de trafic de influență.
Dosarul (3895/118/2021) cu obiect (acţiune în răspundere patrimonială) se află pe rolul Tribunalului Constanța. Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
În actul de sesizare a instanței se arată că asupra fostului polițist planează suspiciunea că, în calitate de agent sef principal în cadrul Postului de Poliție Ostrov, la data de 02.09.2020 ar fi primit suma de 500 lei, în schimbul promisiunii funcționarului că, va interveni pe lângă lucrătorii de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Băneasa care preluaseră un apel la 112, ca urmare a unei sesizări din partea denuntățorului, în scopul de a-i determina pe aceștia să nu îi aplice amenda contravenționala pentru apelarea nejustificată a serviciului de urgență.
În decembrie 2020, Tribunalul Constanța a decis condamnarea inculpatului,
pentru infracțiunea de trafic de influență, la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare.
Decizia Tribunalului Constanța a rămas definitivă prin neapelare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Acuzat de acte sexuale cu elevele
Judecătorii au concluzionat că profesorul din Topolog a stat suficient în arest
Medic amenințat cu un cuțit în Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Cernavodă. Sentință definitivă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii