Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:00 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎPS Teodosie, în litigiu cu Universitatea Ovidius Constanța, la Tribunal. Noul termen se judecă astăzi

ro

19 Sep, 2024 10:58 752 Marime text
ÎPS Teodosie, la Tribunalul Constanța - foto cu rol ilustrativ - sursa: ZIUA de Constanța

Un nou termen se judecă astăzi, 19 septembrie 2024, la Tribunalul Constanța, în litigiul dintre Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie și Universitatea Ovidius Constanța.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, astăzi, în jurul orei 11:30, ÎPS Teodosie are înfățișare la procesul înregistrat pe secția de contencios administrativ și fiscal.
 

 
 
Dosarul a fost deschis de înaltul ierarh pe numele său laic, Teodosie Petrescu, în cauză arhiepiscopul solicitând 158.000 de lei, circa 30.000 de euro, la cursul actual, reprezentând drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit pentru anul universitar 2021-2022, dar și o reparare a prejudiciului moral suferit.
 
Întrebat de presă despre acest proces, cu o ocazie anterioară, ÎPS Teodosie a făcut următoarele precizări:
 
„Este un drept, pentru că a fost totul tendențios. Au desființat o regulă pe care o aveau cu o lună înainte ca să nu mi se prelungească“.
 

„Eu, cu salariul meu, făceam milostenie: studenților săraci le plăteam taxele, salariul îl dădeam pentru săraci. Nu mi-am folosit salariul pentru mine niciodată! Și iată, eu am predat, mi-am făcut munca, dar fără plată! Trebuie să îmi plătească, să dau din nou săracilor, pentru că așa se cuvine“, a mai precizat ÎPS Teodosie, adăugând că banii solicitați în proces vor merge către ajutorarea săracilor.
 
În acest proces, ÎPS Teodosie este reprezentat de avocata Irina Luminița Stanciu, din cadrul Baroului Galați.
 
Cu o ocazie anterioară, Irina Luminița Stanciu a explicat pentru ZIUA de Constanța că în proces, ÎPS Teodosie „solicită obligarea pârâtei Universitatea Ovidius Constanța la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul nejustificat de a soluționa Cererea nr. 10126/03.08.2021 (prin care reclamantul a solicitat prelungirea calității de cadru didactic universitar pentru anul universitar 2021-2022), prejudiciu în cuantum total de 158.000 lei, care se înfățișează sub două aspecte:
               -unul material/patrimonial constând în pierderea, de către reclamant, a șansei de a realiza scopul urmărit prin formularea Cererii nr. 10126/03.08.2021, respectiv de a-și exercita dreptul de a desfășura activitate didactică în anul universitar 2021-2022 în calitate de cadru didactic titular;
               -unul moral, constând în atingerea adusă reputației și renumelui reclamantului, respectiv suferința cauzată de punerea acestuia în imposibilitatea îndeplinirii uneia dintre misiunile sale (constând în formarea noilor generații de teologi)“.
 
Potrivit datelor noastre, dosarul se află în atenția completului prezidat de magistratul Costin Smarandi, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal, vicepreședintele Tribunalului.

 
Oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii