Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:36 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPS Teodosie sau cum un înalt prelat a ajuns sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii

ro

18 Oct, 2016 00:00 5649 Marime text

Zi nefastă, ieri, pentru Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. În jurul prânzului, înaltul prelat şi-a făcut apariţia la DNA Constanţa, unde a petrecut mai bine de o oră în compania procurorilor. 

La capătul audierilor, IPS Teodosie a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, el fiind acuzat de luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
„În perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.
 
În declaraţiile prezentate la APIA, inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă «vii pe rod cu struguri pentru vin»/«vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.
 
De asemenea, un alt aspect fals prezent în cuprinsul declaraţiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară.
 
Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 de lei, după cum urmează: în anul 2010 - 142.988,37 lei, în 2011 - 148.610,21 lei, în 2012 - 239.732,26 lei, în 2013 - 262.267,07 lei, în 2014 - 281.733,52 lei, în 2015 - 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei)“, se arată într-un comunicat oficial elaborat de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa.

Banul... ochiul dracului 

Privitor la acuzaţiile de luare de mită, procurorii fac următoarele precizări: „În primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de Arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro. Banii respectivi au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de Arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie“.
 

Un lucru interesant este că, în perioada în care se va afla sub control judiciar, Arhiepiscopul Tomisului nu are voie să „desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/ Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi“, aşa cum menţionează procurorii DNA Constanţa.

Cine preia atribuţiile de ordonator de credite la Arhiepiscopia Tomisului

„Se va aplica statutul BOR, care stipulează o conducere comunitară“ a fost unica precizare oficială a purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu.
 
Conform statutului Bisericii Ortodoxe Române, conducerea comunitară este reprezentată de Permanenţa Consiliului Eparhial, din care fac parte inclusiv vicarul administrativ, funcţie ocupată în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului de părintele arhimandrit Mitu Cosma. Alături de el, atribuţiile pe care IPS Teodosie nu le va mai putea exercita vor mai fi preluate de consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, consilierul juridic şi contabilul şef, printre alţii.
 
Un punct de vedere am dorit să obţinem şi din partea Patriarhiei Române, care însă a refuzat să comenteze acuzaţiile formulate de DNA împotriva Arhiepiscopului Tomisului.
 
„Patriarhia nu poate face niciun fel de declaraţie pentru că Arhiepiscopia Tomisului este o eparhie cu autonomie, iar Patriarhia Română nu comentează un caz aflat în analiză. Aşteptăm finalizarea anchetei, iar la sfârşitul ei vom formula un punct de vedere“, a declarat pentru ZIUA de Constanţa purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
 
Privitor la măsurile dispuse în privinţa funcţiei eclesiastice a IPS Teodosie în situaţia dată, Bănescu a făcut următoarea afirmaţie: „Există o procedură despre care nu pot vorbi acum pentru că ar însemna să induc în discuţie ideea unei vinovăţii precise. Dacă se va dovedi, Sinodul Mitropolitan va aplica măsurile de rigoare“.

 
Alături de Arhiespiscopul Tomisului, în acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal şi „Beca Stere, Malaxa Bogdan-Petrişor, Nadoleanu Gheorghe, Cojocaru Ciprian-Ioan, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene“, după cum susţine DNA. Dar şi Ştefan Aurelian „cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene“.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • R.I. 21 Oct, 2016 22:15 IPS Teodosie are un suflet extraordinar si-i ajuta pe toti cei aflati la nevoie! Personal, cand am avut copilul foarte bolnav si mi-a trebuit o suma importanta pentru operatii, m-a ajutat imediat!!! Si s-au facut rugaciuni la indemnul dumnealui. E mare pacat sa-l improscati cu mizerie, atata timp cat nu aveti informatii decat din "campania" de denigrare a dumnealui. Are multi dusmani, trece printr-o perioada mai grea... Dumnezeu sa-i ajute!
  • crestin 18 Oct, 2016 00:29 SA FIE CHEMATZI LA DNA, TOTZI : PREOTZII CARE AU DAT SI LUAT BANI PENTRU EI, CA NU AU LUAT SI NU AU DAT BANI, PENTRU NOI, CRESTINII DE RAND. SUNT PREOTZI CARE AU AVERI FRUMOASE : MASINI LUXOASE, CASE, VILE DE LUX, MERG IN CONCEDII DE VIS....... , DE PE URMA OAMENILOR NAIVI SI CREDULI ! SA FIE CHEMATZI LA DNA TOTZI : MITROPOLITII, IERARHII DIN BCOR ( NU BOR ! ), IN FRUNTE CU PFP DANIEL SI TOTZI CEILALTZI APARTZINATORI AI CULTELOR DIN ROMANIA, FARA EXCEPTZIE ! SA NU FIE IERTATZI NICI UNUL ! EXISTA CAZURI DE PREOTI DIVORTZATZI, FARA EI IN PAROHII, SA FIE TRIMISI IN MANASTIRI, SI SA NU FIE AVANSATZI IN FUNCTZII ( VEZI, BISERICILE PARALELE, EX. GHERASIM SI ALTZII ). SUNT PREOTZI PARASITZI DE SOTZII, UNII SUNT SERIOSI SI CUMINTZI, MERITA CA SA SLUJEASCA-N BISERICI DE PAROHII ! BISERICA CRESTINA ORTODOXA, TREBUIE CURATZATA DIN TEMELIE, ADICA PE VERTICALA SI PE ORIZONTALA SI NU DOAR, O SPOIALA DE CURATZENIE. TREBUIE CONFISCATE AVERILE SI BANII DATZI STATULUI SI BINE CHIBZUITZI DE OAMENI FIDELI AI ACESTUI POPOR, DAR CUM ACESTIA LIPSESC IN ACEST MOMENT, PERIOADA ISTORICA, NE-AM CONVINS, CA SI ACEASTA CHESTIUNE, ARE SA SE IMPOTMOLEASCA CA SI CELE DIN POLITICA. DACA SE FACE CA PANA ACUM CU POLITCIENII, NE-AM LAMURIT, CA ESTE DOAR O RAFUIALA PESTE TOT, INTRE CLANURILE POLITICE SI BISERICESTI, CA-I PRECAMPANIA ELECTORALA SI URMEAZA CAMPANIA ELECTORALA SI ACUM, CARE PE CARE, SA VADA POPORUL PROSTIT SI IMPOVARAT DE ATATEA TAXE SI IMPOZITE, CA VEZI DOAMNE, SE FACE TREABA / CURATZENIE, SI CA, I-AU PRINS PE HOTZI, DAR IN CEI 26 DE ANI DE LA REVOLUTZIE, DE CE S-A TRENAT CHESTIUNEA ACEASTA CU HOTZII NEAMULUI ?! NE-AM SATURAT DE JONGLERIILE ACESTEA POLITICE SI INTERESELE UNORA / ALTORA CU NEAMUL ROMANESC, CRESTIN ORTODOX IN MAREA LUI MAJORITATE SI DUCEREA CU ZAHARELUL ! II INCHID ! II SCOT SI RAMAN BINE MERCI, CU BANII, AVERILE SI RESTUL.... . SI NOI, CREDEM TOT CIRCUL ASTA, PENTRU CA SUNTEM CONSIDERATZI, CA FIIND UN POPOR STUPID, PROST.... ! EXISTA PREOTZI CRESTINI SI NE CRESTINI : DEMNI, CAPABILI, SIMPLI, MODESTI, SARACI DAR BINEPLACUTZI LUI DUMNEZEU SI OAMENILOR, ACESTIA MERITA TOT RESPECTUL NOSTRU / TUTUROR