Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:18 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătoria Mangalia motivează condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției - „Scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia“

ro

18 Apr, 2024 12:37 762 Marime text
  • „Apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără executarea acesteia, ţinând seama de aceleaşi considerente avute în vedere la individualizarea pedepsei şi constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de art. 91 alin. 1 Cod penal, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 Cod penal şi va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere pentru condamnat de 2 ani“, se arată în decizia magistraților.


Judecătoria Mangalia și-a motivat decizia prin intermediul căreia a decis, la data de 12 aprilie 2024, condamnarea Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției, la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, decizia judecătoriei a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, atât de către procurori, cât și de Monica Macovei dar și de partea civilă Ilie Constantin, acesta fiind victima acccidentului.     
 
Contestațiile vor fi trimise spre soluționare Curții de Apel Constanța.
 
Oricare va fi decizia, aceasta va fi definitivă.
 
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, „la 08.10.2022, Macovei Monica-Luisa conducea autoturismul pe DN 39, în apropierea municipiului Mangalia și, din cauza pătrunderii pe contrasens, a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de către I.C., provocându-i acestuia leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, viața fiindu-i pusă în primejdie“.
 
În motivarea deciziei, Judecătoria Mangalia arată, printre altele, că, prin conţinutul său concret şi prin atingerea gravă a valorilor sociale ocrotite de dispoziţiile art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, fapta săvârşită de inculpată prezintă gradul de pericol social ce caracterizează infracţiunea pentru care a fost cercetată în prezenta cauză“.
 
„La individualizarea pedepsei ce va fi aplicate, instanţa va avea în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei,  limitele de pedeapsă prevăzute de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, dar şi aspectele referitoare la persoana inculpatei: cetățean român, necăsătorită, studii superioare, pensionar – fost avocat, fără antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor, inițial, nu a recunoscut faptul că a pătruns pe contrasens, apoi, după întocmirea raportului de expertiză criminalistică auto, a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în actul de inculpare, solicitând încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției şi pe parcursul judecăţii a avut o atitudine sinceră şi de recunoaştere a faptei“, potrivit motivării.

  
„Având în vedere poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa, instanţa va face aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege.“
 
„Pedeapsă orientată spre minimul pedepsei prevăzute de lege“
 
„Față de aceste considerente și, având în vedere poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că recunoaşte fapta reţinută în sarcina acesteia, instanţa apreciază că, o pedeapsă orientată spre minimul pedepsei prevăzute de lege, respectiv de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. 2 și 3 Cod penal, este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată şi a o determina ca, pe viitor, să se conformeze dispoziţiilor legale edictate în vederea asigurării siguranţei rutiere, dar şi pentru atingerea celorlalte scopuri ale sancţiunii penale“, potrivit motivării.
 
„Scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără executarea acesteia“
 

„Apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără executarea acesteia, ţinând seama de aceleaşi considerente avute în vedere la individualizarea pedepsei şi constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de art. 91 alin. 1 Cod penal, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 91 Cod penal şi va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de supraveghere pentru condamnat de 2 ani“, se arată în decizia magistraților.
 
În conformitate cu dispoziţiile art. 93 alin. 1 lit. a) - e) Cod procedură penală, pe durata termenului de supraveghere, Monica Macovei va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, instanţa i-a impus Monica Macovei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
Monica Macovei a mai fost obligată să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 București sau în cadrul Administrației Domeniului Sector 2 București.

În final, Judecătoria Mangalia i-a atras atenţia Monicăi Macovei asupra consecinţelor prevăzute de art. 96 Cod penal, relativ la revocarea suspendării şi executarea pedepsei în regim de detenţie, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin prezenta hotărâre.
 
Așa cum arătam și mai sus, decizia Judecătoriei Mangalia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța. 
         
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Monica Macovei, fost ministru al Justiției, în fața magistraților de la Judecătoria Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii