Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii analizează azi cererea fostului consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda

ro

15 Apr, 2020 00:00 1874 Marime text

Azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României va avea loc un nou termen în dosarul în care Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, condamnat la patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului şi trafic de influenţă, a formulat o contestaţie în anulare.
 
De menționat că la termenul trecut Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de Valentin Răducu Preda împotriva deciziei penale prin care a fost condamnat.
 
De menţionat că Valentin Răducu Preda formulase şi o cerere de suspendare a executării deciziei contestate, solicitarea fiind însă respinsă de Înalta Curte.
 
Valentin Răducu Preda, fost consilier al lui Radu Ştefan Mazăre în perioada în care acesta a fost edilul-şef al oraşului, a fost condamnat, pe data de 8 aprilie 2019, la patru ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului şi trafic de influenţă. Tot în prezenta cauză, Dan Emil Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi fost ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru favorizarea infractorului, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de foloase necuvenite şi divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că „la data de 28.11.2012, inculpatul Manolachi Dan Emil, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, delegat într-un dosar penal să participe la constatarea unei infracţiuni flagrante de trafic de influenţă, l-a înştiinţat, pe inculpatul Preda Răducu Valentin să nu se întâlnească cu inculpatul Bohâlţeanu Tudor Gabriel care urma să-i remită suma de 50.000 de euro - persoane vizate de cercetări - divulgând astfel acţiunea organizată de instituţia din care făcea parte“.
 
„Această sumă de bani urma să-i fie remisă prin intermediul inculpatei Hulubariu Simona Elena şi reprezenta doar o parte din cei 200.000 euro pretinşi de inculpatul Preda Răducu Valentin de la inculpatul Caunii Andrei Ştefan. Suma de 200.000 de euro fusese solicitată de inculpatul Preda Răducu Valentin pentru a interveni, în luna octombrie 2012, pe lângă un martor, în vederea urgentării încheierii unui contract privind extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei, între CNANDR şi o altă societate comercială“, conform DNA.
 
„În contul aceleiaşi sume de bani, în cursul lunii noiembrie 2012, inculpatul Preda Răducu Valentin trebuia să intervină, printr-un intermediar, pe lângă aceeaşi persoană pentru ca această companie să facă plata mai multor facturi în valoare de 16.437.061 lei, emise de firma respectivă, plată efectiv efectuată în data de 27.11.2012, pentru una dintre ele. În acest sens inculpata Cazan Geanina Lavinia, în calitate de sef al cabinetului secretarului de stat, inculpatul Preda Răducu Valentin, la solicitarea acestuia din urmă, în a doua decadă a lunii noiembrie 2012, în mai multe rânduri, l-a chemat pe unul dintre martori la cabinetul inculpatului anterior amintit, cerându-i să facă plata facturilor emise“, se mai arată în ancheta procurorilor.
 

„Pentru a disimula suma de 200.000 euro, care urma a fi remisă inculpatului Preda Răducu Valentin, inculpata Vasile Octavia Mihaela, în calitate de reprezentant al firmei lui Caunii Andrei Ştefan, a întocmit un document, semnat şi de Radu Cătălin, în care a atestat date nereale cu privire la ziua întocmirii, precum şi operaţiunile cuprinse în conţinutul acestora, în sensul că serviciile la care se făceau referire nu au fost prestate. Inculpata a beneficiat de sprijinul inculpatului Irofte Marius, angajat al aceleaşi firme, care a întocmit certificatul de acceptanţă parţială datat 02.07.2012, înscris în care a certificat date nereale cu privire la recepţionarea unor servicii de către societatea în care îşi desfăşura activitatea“.
 
„Sumele de bani mai sus amintite au tranzitat firma administrată de Radu Cătălin, care a acceptat acest lucru. Mai mult, a făcut demersuri ca în data de 28.11.2012, să aibă disponibil în conturile sale suma de 50.000 de euro în vederea remiterii inculpatului Preda Răducu Valentin, ca primă tranşă din suma de 200.000 de euro, pretinsă pentru intervenţiile sale. În aceeaşi calitate, de ofiţer de poliţie judiciară, delegat într-un dosar penal, la data de 18.02.2013, inculpatul Manolachi Dan Emil, a fotografiat, documente ce conţineau informaţii secrete de stat – nivel strict secret şi le-a pus la dispoziţia inculpatului Preda Răducu Valentin, care intenţiona să le transmită unei persoane, vizată de cercetările din acel dosar penal.
Pentru aceste „servicii” inculpatul Preda Răducu Valentin urma să-l ajute pe inculpatul Manolachi Dan Emil să-şi angajeze o rudă, în cadrul Serviciului Judeţean Constanţa- Arhivele Naţionale şi să-l sprijine în ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul IPJ Constanţa“.
 
De asemenea, inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, ar fi primit suma de 40.000 de lei, de la un martor denunţător, pentru a efectua acte premergătoare, potrivit delegării primite, într-un dosar penal, astfel încât să obţină o soluţie favorabilă martorului respectiv.
 
Citeşte şi:
 

Fostul consilier al lui Radu Mazăre, Valentin Răducu Preda, condamnat definitiv. Iată minuta instanţei!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii