Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii din Constanţa analizează o cerere de suspendare a activităţii Curţii Constituţionale a României!

ro

15 Oct, 2019 00:00 1512 Marime text
Judecătorii Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa au fost învestiţi să soluţioneze un dosar în care un cetăţean solicită, printre altele, suspendarea activităţii Curţii Constituţionale a României „până când aceasta va avea în componenţă nouă judecători cu cel mult nouă ani“.
 
Iniţial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal din Tribunalul Bucureşti, la începutul lunii ianuarie.
 
Aproape de jumătatea lunii mai, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Constanţa.
 
Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
 

Atribuţii

 
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
 
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
 
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
 

d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
 
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
 
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;
 
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;
 
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României; i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

 
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;
 
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic;
 
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
 

Judecătorii Curţii Constituţionale

 
Valer Dorneanu – preşedinte
Cristian Deliorga – fost judecător al Curţii de Apel Constanţa
Marian Enache
Daniel Morar
Mona Pivniceru
Gheorghe Stan
Livia Stanciu
Simina Tănăsescu
Varga Attila.
 
Sursa foto: ccr.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii