Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:44 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii din Timiș, chemați să decidă dacă e bun Regulamentul de gospodărire a Constanței, adoptat de administrația Chițac

ro

14 Jan, 2023 16:30 2918 Marime text
  • Cu multiple dosare în care a fost contestat la Constanța, inclusiv unul în care s-a dispus, inițial, anularea în parte a regulamentului, acesta ajunge acum și în județul Timiș, după ce Tribunalul Constanța a decis declinarea unuia dintre cazurile ce-l vizează.
  • În proces, societatea Euskadi din Timișoara a solicitat anularea HCL 77/2021, hotărâre a Consiliului Local Constanța prin care a fost adoptat Regulamentul de gospodărire și înfrumusețare a orașului.
Regulamentul de gospodărire și înfrumusețare a municipiului Constanța, adoptat de administrația Vergil Chițac prin HCL 77/2021, va ajunge pe masa judecătorilor Tribunalului Timiș, care vor răspunde la întrebarea dacă se impune sau nu anularea acestuia.


Cu multiple dosare în care a fost contestat la Constanța, inclusiv unul în care s-a dispus, inițial, anularea în parte a regulamentului, acesta ajunge acum și în județul Timiș, după ce Tribunalul Constanța a decis declinarea unuia dintre cazurile ce-l vizează.


Este vorba despre dosarul cu indicativul 4758/118/2022, înregistrat în luna iulie pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.


În proces, societatea Euskadi din Timișoara a solicitat anularea HCL 77/2021, hotărâre a Consiliului Local Constanța prin care a fost adoptat Regulamentul de gospodărire și înfrumusețare a orașului.


Tribunalul a decis să admită excepția de necompetență teritorială a instanței și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, spre competentă soluționare.



Decizia judecătorilor din Constanța este fără cale de atac, așa încât dosarul va fi trimis colegilor de la Tribunalul Timiș.
 

Regulament contestat în mai multe dosare

Așa cum precizam anterior, Regulamentul de gospodărire a orașului Constanța a fost contestat în mai multe dosare înregistrate pe rolul Tribunalului.


În majoritatea cazurilor, instanța de judecată a decis respingerea cererilor de anulare.


Totuși, în luna iulie 2022, în dosarul cu indicativul 9064/118/2021, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au decis admiterea în parte a unei astfel de cereri de anulare și, pe cale de consecință, anularea parțială a regulamentului atacat.
 

Decizia Tribunalului a fost răsturnată însă de către judecătorii Curții de Apel Constanța, care au admis recursul consilierilor locale și, în urma rejudecării, au decis să respingă acțiunea, hotărârea Curții fiind definitivă.


În prezent, pe rolul Tribunalului Constanța se mai află și dosarul 6236/118/2022, cu termen pe 28 februarie 2023, în acest ultim dosar fiind pârât și Inspectoratul General al Poliției Române, iar obiectul vizând tot anularea Regulamentului de gospodărire a Constanței.


În întreg acest context, va fi interesant de aflat care va fi decizia judecătorilor Tribunalului Timiș cu privire la regulament.


Decizia Tribunalului Timiș va putea fi atacată ulterior de către părțile nemulțumite la instanța de control, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

 

Despre Euskadi SRL

Euskadi SRL este reclamantă în dosarul 4758/118/2022, ce urmează să fie trimis Tribunalului Timiș.


Potrivit Confidas.ro, platformă consultată pe 13 ianuarie 2023, societatea a fost înființată în anul 2004 și are sediul social în Timișoara, pe strada Eugeniu de Savoya, nr. 12, obiectul de activitate fiind reprezentat de lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru fluide.



Asociat unic și administrator este Dan Florin Leonard Dănoiu, al cărui nume figurează și în Euskaltel SRL Timiș.



În 2021, Euskadi a declarat 31 de angajați, profit peste 15,21 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 106,31 de milioane de lei.



Societatea are mai multe puncte de lucru în țară, inclusiv în Constanța, pe strada Aurel Vlaicu, nr. 144, unde deține o platformă în suprafață de 594,8 metri pătrați.



Potrivit Confidas.ro, compania Euskadi SRL a încheiat contracte de achiziții publice in valoare totală de 210.406.622,09 lei, printre autoritățile contractante numărându-se Compania de Apă Oltenia SA, Compania de Apă Buzău SA, Compania de Apă Brașov, Aquatim SA Timișoara, Apă Canal Sibiu SA, dar și altele.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii