Judecătorii explică de ce Primăria Constanța trebuie să despăgubească un elev peste care a căzut tavanul clasei la oră (MOTIVARE)
Judecătorii explică de ce Primăria Constanța trebuie să despăgubească un elev peste care a căzut tavanul
18 Jul, 2023 18:00
ZIUA de Constanta
1286
Marime text
- Tribunalul a hotărât să oblige doar municipalitatea să acorde daune morale elevului în cuantum de 5.000 de euro.
- Acum, în motivarea Hotărârii 360/2023, judecătorii au precizat, printre altele, că „Tribunalul apreciază că se impune schimbarea hotărârii primei instanţei şi a constata că răspunderea civilă delictuală pentru accidentul suferit de reclamant aparţine proprietarului clădirii, respectiv Municipiul Constanţa“.
- Decizia Tribunalului a fost atacată de primărie în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
În decizia instanței, judecătorii au explicat că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea directorului unității școlare pentru acel accident „de vreme ce finanţarea lucrărilor de reparaţii se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar, făcându-se dovada existenţei unei solicitări în acest sens“.
Fragmentul este cuprins în motivarea Hotărârii 360/2023 a Tribunalului, decizia fiind deja atacată la Curtea de Apel Constanța de către municipalitate.
Tribunalul a hotărât în luna martie 2023 să admită apelul declarat de directorul unității de învățământ și să oblige doar municipalitatea să acorde daune morale elevului în cuantum de 5.000 de euro.
Accidentul s-a produs în anul 2017, însă cazul se află încă pe rolul instanțelor de judecată.
Acum, dosarul a ajuns la Curtea de Apel, după ce municipalitatea a atacat decizia Tribunalului, în rejudecare, de a fi obligată să despăgubească elevul.
Magistrații au arătat că elevul este îndreptățit să primească daune morale, dar și materiale.
Astfel, elevul ar urma să primească 1.018 lei daune materiale și 5.000 de euro daune morale, dar și 2.798,985 lei cheltuieli de judecată.
Decizia instanței a fost luată în dosarul civil cu indicativul 8666/212/2019*, aflat acum pe rolul Curții de Apel.
Primăria, recurent pârât
În cauză, Primăria Municipiului Constanța și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța sunt recurenți pârâți.
În cererea de chemare în judecată, elevul a arătat, pe scurt, că „la data de (...).11.2017, în timp ce se afla la orele de curs din cadrul Liceului Tehnologic de Electronică și Telecomunicații, a fost accidentat și vătămat prin desprinderea unei suprafețe din tencuiala tavanului clasei“, potrivit primei hotărâri în cauză.
În urma accidentării suferite, liceanul spune că a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale.
„Referitor la daunele materiale, reclamantul a susținut că sunt dovedite prin înscrisuri, iar daunele morale sunt justificate în privința cuantumului raportat la suferința îndelungată de 60 de zile de îngrijiri medicale, disconfortul la mers de 1 an, implicit urmările psihice din cauza accidentului. De asemenea, reclamantul a arătat că din cauza accidentului au survenit unele modificări de funcționalitate intrapsihică în cazul său“, se mai arată în motivarea acțiunii.
Acum, în motivarea Hotărârii 360/2023, judecătorii au precizat, printre altele, că „Tribunalul apreciază că se impune schimbarea hotărârii primei instanţei şi a constata că răspunderea civilă delictuală pentru accidentul suferit de reclamant aparţine proprietarului clădirii, respectiv Municipiul Constanţa“.
După rejudecarea apelurilor, dispusă de Curtea de Apel, Tribunalul a decis că municipalitatea este cea care trebuie să achite daunele morale și materiale către elev.
Rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel, în analizarea recursului municipalității.
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro, www.rolii.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Primăria Constanța, obligată să achite daune morale pe Legea 10 privind retrocedarea bunurilor preluate abuziv! S-a stabilit recursul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii