Judecătorii refuză cheltuielile de judecată pentru Primăria Constanța într-un proces pe parcări. „Demersul judiciar, generat de pasivitatea și lipsa de interes“ ale primăriei
Judecătorii refuză cheltuielile de judecată pentru Primăria Constanța într-un proces pe parcări. „Demersul
25 Aug, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1713
Marime text
- Curtea de Apel Constanța a respins cererea Primăriei Constanța de a-i obliga pe doi constănțeni ce deschiseseră un proces municipalității pentru emiterea unui abonament de parcare să plătească onorariile avocaților primăriei.
- Primăria Constanța a câștigat definitiv procesul, dar judecătorii au apreciat că nu era vina oamenilor că se ajunsese în instanță.
- „Demersul lor judiciar (nr., al reclamanților) a fost generat de pasivitatea și lipsa de interes (nr., a Primăriei Constanța) în a acorda acestora un răspuns adecvat cererii formulate“, au spus judecătorii.
- Primăria Constanța ceruse cheltuielile de judecată constând în onorariul avocatului la fond și în faza de recurs.
Oamenii au pierdut procesul definitiv, dar judecătorii au refuzat să dea Primăriei cheltuielile de judecată, astfel cum ceruse municipalitatea, magistrații arătând că demersul judiciar, adică procesul, fusese cauzat de pasivitatea și lipsa de interes a instituției.
Mai exact, judecătorii au spus că „demersul lor judiciar (nr., al reclamanților) a fost generat de pasivitatea și lipsa de interes în a acorda acestora un răspuns adecvat cererii formulate“.
Așa se face că, deși Primăria Constanța a câștigat procesul, scăpând de obligația de a emite abonamentul de parcare pe care oamenii îl solicitaseră în instanță, judecătorii au apreciat că nu se impune ca oamenii să fie obligați să achite și avocații primăriei.
Primăria ceruse obligarea celor doi constănțeni reclamanți la plata cheltuielilor constând în onorariu avocat, în fond (la Tribunalul Constanța) și recurs (la Curtea de Apel Constanța), așadar două onorarii.
Cererea a fost respinsă, chiar dacă primăria a câștigat procesul în recurs.
„Nu se poate reține o culpă procesuală a reclamanților“
În Hotărârea 507/2023, judecătorii au arătat că „în ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către recurent, Curtea reține că, deși acesta a câștigat procesul, reclamanții nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată întrucât demersul lor judiciar a fost generat de pasivitatea și lipsa de interes în a acorda acestora un răspuns adecvat cererii formulate“.
„Abia în instanța de judecată pârâtul s-a apărat corect în sensul că nu este sistematizată Zona 1 adiacentă imobilului de domiciliu al reclamanților“, au mai spus judecătorii.
Curtea a arătat că „procedând de maniera cum a procedat autoritatea recurentă (nr., UAT Municipiul Constanța prin Primar), reclamanții (nr., cei doi constănțeni) au fost puși în situația de a nu putea afla care este motivul real al refuzului de soluționare favorabilă a cererii acestora, aparent întemeiată în raport de prevederile HCL nr. 123/2021, decât prin formularea cererii de chemare în judecată“.
„În aceste condiții, nu se poate reține o culpă procesuală a reclamanților, culpă care stă la baza reglementării prevăzute de art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă și care trebuie determinată în concret de către instanță indiferent de soluția formală cuprinsă în dispozitivul hotărârii“, a conchis Curtea de Apel Constanța.
Procesul avea la bază cererea celor doi reclamanți de obligare a Primăriei Constanța să le emită un abonament de parcare pentru Zona 1.
În primă instanță, Tribunalul a admis acțiunea oamenilor și a obligat primăria să le emită abonamentul.
În recurs, însă, Curtea de Apel a decis că primăria nu poate emite abonamentul de parcare atâta timp cât locurile de parcare nu existau fizic și a respins cererea
Totuși, judecătorii au apreciat că oamenii care au deschis procesul contra primăriei nu trebuie puși să plătească onorariul avocatului municipalității, fiind vina instituției pentru că s-a ajuns la proces.
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
„Locul de parcare trebuie să existe fizic“
Primăria Constanța scapă în instanță de obligația de a emite un abonament de parcare! Explicații oficiale (MOTIVARE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii