Judecătorul Arhip se pronunţă azi în dosarul medicului Victor Boţ, acuzat de viol

19 Jan, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2700
Marime text
Alexandru Arhip, din Judecătoria Constanţa, se va pronunţa azi în dosarul în care Victor Emanuel Boţ, de 39 de ani, din Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorul Viorel Gabriel Teliceanu, în prezent procuror-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Victor Emanuel Boţ este acuzat că, „în ziua de 16.05.2016, între orele 17.00 şi 18.00, în timp ce persoana vătămată, I.T.M., în vârstă de 11 ani, se afla pentru tratament, efectuând o şedinţă de reflexoterapie la cabinetul situat în municipiul Constanţa, strada Flămânda, inculpatul Boţ Victor Emanuel, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parţial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea“.
De asemenea, „în perioada septembrie 2015 - mai 2015, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în timp ce persoana vătămată R.D., în vârstă de 13 ani, se afla pentru tratament, efectuând în acest sens mai multe şedinţe de reflexoterapie la cabinetul situat în municipiul Constanţa, strada Flămânda, inculpatul Boţ Victor Emanuel, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parţial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea, ejaculând asupra victimei“, se mai arată în rechizitoriu.
Mai mult decât atât, „în data de 31.05.2016, în jurul orei 18.00, în timp ce persoana vătămată P.M.T., în vârstă de şapte ani, se afla pentru o consultaţie la cabinetul medicului Boţ Victor Emanuel, din Constanţa, strada Flămânda, inculpatul Boţ Victor Emanuel s-a dezbrăcat şi şi-a expus organele genitale în faţa persoanei vătămate“, au conchis procurorii.
Oricare va fi decizia de azi, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii