Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:34 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Marige Trade SRL solicită în instanță intrarea în insolvență. Ce au decis magistrații

ro

19 Dec, 2024 20:16 167 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul 9063/118/2024 ce are ca obiect faliment  „cererea debitorului (art.66 alin.10 din Legea nr.85/2014) “. Dosarul a fost înregistrat la data de 13 decembrie 2024 la Secţia a II-a civilă fiind în stadiul de fond, iar ultima modificare a fost operată în data de 10 decembrie 2024.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, părți în dosar sunt Marige Trade – debitor și Marige Trade prin lichidator judiciar Dobrogea Insolvency IPURL - debitor.

La termenul din 17 decembrie 2024 instanța a admis cererea.

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea MARIGE TRADE S.R.L.. În temeiul art. 71 raportat la art. 38 alin. 2 lit. e) şi art. 145 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014: Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei MARIGE TRADE S.R.L.. În temeiul art. 73 şi art. 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Desemnează provizoriu, în calitate de lichidator judiciar, la cererea debitoarei, pe DOBROGEA INSOLVENCY I.P.U.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o retribuţie fixă de 10.000 lei fără TVA şi a unei cote variabile de 10% din valoarea fondurilor obţinute în favoarea creditorilor.

În temeiul art. 145 alin. 2 raportat la art. 85 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului său de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.

În temeiul art. 75 alin.1 din Legea nr. 85/2014, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei. Lichidatorul judiciar va comunica încheierea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei către toate băncile unde debitoarea are deschise conturi.

În temeiul art. 71 alin. 2 coroborat cu art. 73 şi art. 99-100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă Dispune ca lichidatorul judiciar să notifice deschiderea procedurii simplificate creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea efectuării menţiunii.

În baza art. 99 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, pe cheltuiala averii debitoarei. Termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii simplificate este de 10 zile de la primirea notificării.

Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la 30.01.2025. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la 10.02.2025.



Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii faţă de tabelul de creanţe este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art.111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru definitivarea tabelului creanţelor la 07.03.2025.
Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 17.02.2025, ora 12:00, la sediul lichidatorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor. În temeiul art. 151 şi urm. din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Dispune inventarierea şi sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont distinct la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a măsurii, dispune deschiderea contului de către lichidatorul judiciar.
 
În temeiul art. 86 alin.1 din Legea nr. 85/2014, dispune tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar. Dispune ca lichidatorul judiciar să comunice de urgenţă băncilor la care debitorul are deschise conturi instituirea acestei interdicţii.

În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei încheieri de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la ORC Constanţa. Fixează termen de judecată la data de 24.03.2025, ora 9.00, complet F12.


Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 17.12.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.– conform portalului instanțelor de judecată.

Următorul termen a fost fixat la data de 24 martie 2025. 

Despre MARIGE TRADE SRL


Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 19 decembrie 2024, societatea MARIGE TRADE SRL a fost înființată în anul 1995, are sediul în Valu lui Traian, județul Constanța și se ocupă de „ Intermedieri in comertul cu produse alimentare, bauturi si tutun”.

Asociați și administrator sunt Mirela Manea cu 90% și Maria Georgescu cu 10%.

Conform termene.ro, în anul 2023, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 5.992.127 lei, cu profit de 51.626 lei, la un angajat.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Termene și detalii procedurale importante. Ce trebuie să știe creditorii
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii