Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Nordis încearcă să execute Euro Vial Residence SRL, controlată de Virgil Lixandru. Apel făcut după ce a pierdut pe fond

ro

11 Nov, 2024 09:58 17721 Marime text
La Tribunalul Constanța, a ajuns, în apel, dosarul 12741/212/2024, unde Nordis Management SRL dorește executarea silită a firmei Euro Vial Residence SRL.
 
În primă instanță, la Judecătoria Constanța, magistrații au admis cererea companiei lui Virgil Lixandru, iar grupul Nordis a făcut apel în speță. Apelul, ajuns acum la instanța ce va da verdictul definitiv, a fost înregistrat pe 8 noiembrie 2024 și nu a fost stabilit termen.
 
Pe fond, judecătorii au dat următoarea soluție pe scurt – „Admite contestaţia la executare formulată de către contestatoarea *** în contradictoriu cu intimata *** Anulează încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 5945/17.04.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 10584/212/2024. Anulează executărea silită însă?i efectuată în dosarul de de executare nr. 315/2021 al B.E.J. *** Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect. Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei către contestatoare, achitată conform chitanţei serie/nr. 60428/2024 0071155 din 26.04.2024, sub condiţia ?i la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 352,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cerererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.08.2024”.

Deliberarea procesului

 
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 29.04.2024 sub nr. 12741212/2024, contestatoarea SC Euro Vial Residence SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata SC Nordis Management SRL, contestaţie la executare împotriva executării silite demarate în dosarul de executare nr. 88/2024 al B.E.J. Menaef ########, solicitând:
- anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 5945/17.04.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. #####/212/2024;
-anularea executării silite înseși precum și a tuturor actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. 88/2024; -restituirea taxei judiciare de timbru;
-suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare;
-obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
 
Contestatoarea a arătat că în mod greșit a fost dispusă încuviințarea executării silite, deși erau incidente două dintre cazurile de respingere a cererii, prevăzute de art. 666 alin. (5) pct. 2 și pct. 4 C.proc.civ., respectiv lipsa unui titlu executoriu și lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile. În acest sens, a arătat că înscrisurile autentice notariale reprezintă titluri executorii atunci când constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar din cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite nu rezultă criteriile în raport de care instanța a apreciat că obligațiile menționate în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare au acest un astfel de caracter. Totodată, instanța de executare nu a observat că sumele menționate în cuprinsul promisiunii-bilaterale de vânzare nu reprezintă obligații născute în baza acestui act juridic, ci reprezintă consecințe ale încetării sale, respectiv restituirea prestației executate de intimată, însoțită de acordarea de daune interese compensatorii.
 

Imobil spațiu comercial de 468.000 euro

 
Contestatoarea a arătat că simpla declarație de rezoluțiune unilaterală a promisiunii-bilaterale de vânzare nu naște în sarcina sa obligația pură și simplă de a restitui prestația în cuantum de 72.000 euro primită de la intimată cu titlu de avans din preț, întrucât această obligație implică cu precădere o analiză aupra existenței sau inexistenței culpei sale contractuale. Deopotrivă, a menționat că suma de 20.000 euro constituie un remediu pentru neexecutarea culpabilă a obligației asumate contractual, nașterea acestei obligații fiind condiționată de constatarea culpei contestatoarei în executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligațiilor asumate în temeiul promisiunii, iar în procedura de încuviințare a executării silite instanța nu poate cerceta chestiunea culpei. Totodată, contestatoarea a menționat că intimata creditor nu are dreptul convențional de a opta între executarea silită în natură a prestațiilor datorate și dreptul de a declara unilateral rezoluțiunea, întrucât din cuprinsul promsiunii bilaterale de vânzare părțile au prevăzut dreptul la rezoluțiune unilaterală numai în favoarea promitentului-vânzător, iar nu și în favoarea promitentului-cumpărător, acest remediu neputând fi accesat prin simpla manifestare de voință a intimatei, ci poate fi acordat doar de către instanța de judecată, la solicitarea acestuia.
 

De asemenea, având în vedere nelegalitatea încheierii de încuviințare a executării silite și lipsa caracterului de titlu executoriu a promisiunii bilaterale de vânzare în ceea ce privește suma de 92.000 euro, contestatoarea a arătat că se impune anularea executării silite înseși, precum și a tuturor actelor de executare silită efectuate în cauză.
 
Potrivit art. 5.1 și art. 5.3 din promisiune, prețul imobilului a fost convenit la suma de 468.000 euro, promitentul cumpărător urmând să efectueaze plata în următoarea modalitate: suma de 25.000 euro la data autentificării actului, suma de 25.000 euro până la data de 30.05.2020, suma de 22.000 euro până la data de 30.06.2020, iar diferența în cuantum de 396.000 euro urmând a fi achitată în 18 rate lunare, în cuantum de 22.000 euro, începând cu data perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
 
Conform art. 6.1 din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, părțile au convenit să perfecteze contractul de vânzare până la data de 25.09.2020, cu posibilitatea prelungirii termenului, stabilind că în cazul în care promitenta-vânzătoare refuză să încheie contractul de vânzare, aceasta se obligă să restituie avansul achitat de promitentul-cumpărător, la care se adaugă o penalitate în cuantum de 20.000 euro, fără a fi necesară trecerea vreunui termen, fără punere în întârziere și fără intervenția instanțelor judecătorești.
 

„A fost încuviințată executarea silită se poate dispune dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale”

 
Din ansamblul dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că anularea încheierii prin care a fost încuviințată executarea silită se poate dispune dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale, iar raportat la motivele de nelegalitate invocate de contestatoare, se impune cercetarea caracterului de titlu executoriu a înscrisului pe care intimata și-a întemeiat demersul execuțional, precum și a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pretinse. Instanța observă că la baza unei proceduri de executare silită trebuie să existe un titlu executoriu, astfel cum rezultă din art. 632 alin. (1) C.proc.civ., iar potrivit art. 638 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ. sunt titluri executorii şi pot fi puse în executare silită înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege.

 

Întrucât dispozițiile legale ce reglementează promisiunea bilaterală de vânzare nu prevăd în mod expres caracterul de titlu executoriu al acestui act juridic, revine instanţei competenţa de a analiza dacă antecontractul încheiat între părţi reprezintă titlu executoriu. Prin urmare, urmează a se verifica următoarele condiţii cumulative: dacă actul de care creditorul se prevalează este încheiat în formă autentică, precum şi dacă creanţa pretinsă este certă, lichidă și exigibilă.
 
În prezenta cauză, creanţa pretinsă de către intimată este formată, conform prevederilor promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 546/15.03.2021 de BIN ##### #######, din suma de 72.000 euro achitată cu titlu de avans, precum şi din suma de 20.000 euro, cu titlu de penalităţi. Astfel, părţile au convenit ca în situaţia în care promitentul-vânzător va refuza să încheie contractul de vânzare-cumpărare, să restituie avansul primit și achite contravaloarea prejudiciului suferit de către promitentul-cumpărător, evaluat anticipat la suma de 20.000 euro, această din urmă stipulație având valoarea unei clauze penale, în sensul art. 1538 alin. (1) C.civ.
 
Astfel, instanța reține că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 312/13.05.2020 de BIN ##### #######, îndeplinește doar una dintre condițiile prevăzute de art. 639 alin. (1) C.proc.civ. pentru a fi titlu executoriu, respectiv aceea de act autentificat de către notarul public, fără să constate o creanță certă, lichidă și exigibilă prin raportare la sumele de bani pretinse de intimată în cadrul executării silite.
 
Instanța reține, de asemenea, că titlul executoriu trebuie să permită prin chiar elementele sale intrinseci stabilirea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător. Prin urmare, caracterul de titlu executoriu al promisiunii bilaterale de vânzare nu poate fi redat prin coroborarea clauzei stipulate la art. 6.1. din antecontract cu alte înscrisuri extrinseci, precum un contract de locațiune încheiat de promitenta-vânzătoare cu un terț vizând folosința bunului promis spre vânzare ori pretinsa existență a unei încheieri de certificare emisă de către notarul public care constată refuzul promitentei-vânzătoare de a încheia contractul.
 
Pentru toate aceste considerente, constatând că încheierea de încuviințare a executării silite a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale, fără a se ține seama că înscrisul invocat de către intimată nu reprezintă titlu executoriu, instanţa va admite contestaţia la executare şi, în temeiul art. 720 alin. (1) C.proc.civ., va anula încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 5945/17.04.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. #####/212/2024 și va dispune anularea executării silite însăși efectuată în dosarul de de executare nr. 315/2021 al B.E.J. Menaef ########.
 
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că art. 719 alin. (1) C.proc.civ. statuează că până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Prin decizia nr. # din 8 februarie 2021, Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit, în interpretarea şi aplicarea sintagmei „până la soluţionarea contestaţiei la executare” din cuprinsul art. 719 alin. (1) C.proc.civ., că suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluţionarea în primă instanţă a contestaţiei la executare. Astfel, analizând acest de cerere prin raportare la dispoziţiile legale menţionate, întrucât prin prezenta hotărâre urmează a fi soluţionată contestaţia la executare în primă instanţă, cererea de suspendare a executării silite a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
 
 

 Despre Euro Vial Residence SRL

 
 
Înființată în 2017, firma are sediul pe strada Nicolae Filimon, Nr. 23, Et. 1, Ap. Corp C2 din Constanța și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.
 
Firma este deținută de Ion Virgil Lixandru, cu 70% din capitalul social și Laurențiu-Mugurel Manta, cu 30% din capitalul social. Nelu Voicilă este administrator.
 
Euro Vial Residence SRL a declarat, în 2023, o cifră de afaceri de 69.633.695 lei, 27 de salariți și un profit de 1.450.264 lei.
 
Potrivit termene.ro, Lixandru Ion Virgil mai este asociat și administrator în  Agertrans SRL, asociat în Euro Vial Labirint SRL, asociat unic în Euro Vial Lighting SRL și asociat în GK System SRL.
 
Manta Laurențiu-Mugurel este asociat în Euro Vial Labirint SRL și asociat si administrator în  Private Real Estate SRL. Voicilă Nelu este asociat și administrator în Euro Vial Holding SRL, Euro Vial Project SRL, administrator în  Euro Vial Lighting SRL, Le Pigeonnier SRL, Neptun Grand Hotel SRL, Euro Vial Live SRL și Euro Vial Development SRL.
 

 Despre Nordis Management SRL
 


Nordis Management SRL se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară, are sediul în București, și este controlată de asociații Ciorbă Vladimir Răzvan, cu 46 %, Mapp Development SRL, cu 46 %, și Mihai Alexandru, cu 8 %, din București.
 

Poștoacă Gheorghe Emanuel apare ca administrator.
 
Vladimir Răzvan Ciorbă este căsătorit cu Laura Ciorbă-Vicol, deputat PSD, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
 
Ciorbă Vladimir Răzvan apare în Lampp Building Project SRL, Gusto Bazaar SRL, Car Studio Detailing SRL, Nordis Hotel SRL, Hathor Trading Estate SRL, Nordis View SRL, Best Luxury Investment SRL, Nordis Building Management SRL, Nobileo Real Estate SRL și în Bluesky Favorit SRL.
 
Mihai Alexandru apare în Mihai & Mihai Imob Investments SRL, Nordis Hotel SRL, Nordis View SRL, Nordis Herastrau SRL și în Nordis Building Management SRL.
 
Poștoacă Gheorghe Emanuel apare în Nordis Hotel SRL, Nordis View SRL, Mapp Development SRL, Soffa Development SRL, Nobileo Real Estate SRL, Nordis Herastrau SRL, Nordis Mamaia SRL, Nordis Property Services SRL și în Nor
dis Brasov SRL.
 
Pentru anul 2023, cu 76 de angajați, Nordis Management SRL a declarat o cifră de afaceri netă de 165.057.394    de lei și un profit net de 1.115.689 de lei.
 
Nordis Management SRL a înregistrat la începutul lunii un dosar la Tribunalul București – 34975/3/2024, ce are ca obiect „concordat preventiv”. Astăzi, 10 octombrie 2024, judecătorii au decis să respingă cererea dezvoltatorului imobiliar.

Iată soluția pe scurt: Respinge cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv, ca rămasă fără obiect. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.10.2024.

Totodată, Grupul Nordis refuza să se lase bătut și a făcut apel în decizia aceleiași instanțe care a admis zilele trecute deschiderea procedurii de insolvență. Astfel, pe 9 octombrie 2024, în dosarul 13403/3/2024, a fost depus apelul la decizia judecătorului sindic.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla ulterior în instanță.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Scandalul Nordis. Ce opțiuni au cei care și-au pierdut banii prin încheierea unor promisiuni de lux
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii