Justiție Constanța Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!
Justiție Constanța: Ofițer MApN în rezervă, condamnat definitiv pentru viol!
22 Nov, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1547
Marime text
- Prezenta cauză a fost soluționată inițial de Judecătoria Mangalia prin condamnarea militarului la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Totodată, prin decizia de condamnare, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.
- Miercuri, 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (lovire sau alte violențe), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Ca atare, bărbatul a fost condamnat definitiv pentru viol și lipsire de libertate în mod ilegal, la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare.
Sentință definitivă, la Curtea de Apel Constanța, pentru un ofițer MApN în rezervă, acuzat de viol, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe.
Prezenta cauză a fost soluționată inițial de Judecătoria Mangalia prin condamnarea militarului la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.
Totodată, prin decizia de condamnare, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata către aceasta a daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.
Miercuri, 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (lovire sau alte violențe), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Ca atare, bărbatul a fost condamnat definitiv pentru viol și lipsire de libertate în mod ilegal, la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare.
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă!
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a reţinut că la data de 07.02.2018, organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 12.00, inculpatul s-a deplasat la o sală de pariuri aparținând din Pecineaga, unde fosta sa prietena lucra.
Aici, spun anchetatorii, profitând de împrejurarea ca in incinta salii nu se aflau clienți, inculpatul ar fi obligat-o pe tânără să consume 150 ml coniac, după care a forțat-o să se deplaseze la toaletă unde, prin constrângere fizică ( lovituri aplicate cu pumnii si cu telefonul mobil la nivelul capului), a determinat-o să întrețină relații sexuale orale, timp în care a fotografiat-o cu telefonul luat de la victimă, fotografiile fiind ulterior trimise unor cunoscuți ai persoanei vătămate.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Constănțean arestat pentru viol de Tribunalul Provincial din Madrid, Spania
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii