Klaus Iohannis „Agricultura poate deveni un veritabil motor de creștere economică“
Klaus Iohannis: „Agricultura poate deveni un veritabil motor de creștere economică“
02 Nov, 2016 13:23
ZIUA de Constanta
2161
Marime text
Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că agricultura poate deveni un veritabil motor de creștere economică, subliniind că, potrivit cifrelor, România a avut un an agricol bun.
„România are un potențial agricol imens și ar trebui să fim cu toții interesați de soarta agriculturii, de perspectivele de dezvoltare a acesteia. (...) Tocmai am vizitat o parte a Târgului INDAGRA și pot să vă spun că există semne bune pentru agricultura noastră, care poate să devină un veritabil motor de creștere economică, atât prin performanță, cât și prin competitivitate", a spus Iohannis, la dezbaterea "Președintele României în dialog cu agricultorii", organizată în cadrul INDAGRA, informează Agerpres.
Șeful statului a precizat că pentru un parcurs sustenabil agricultura are nevoie de investiții, de cercetare aplicată, de mașini și utilaje de ultimă generație, de tehnici și tehnologii moderne.
El a indicat că, potrivit cifrelor, România a avut un an agricol bun, deși au fost și probleme, unele cauzate de condițiile climatice.
„Pentru prima dată, producția medie de grâu a României a depășit 4,1 tone la hectar. Acest rezultat bun arată că s-a înțeles că agricultura modernă cere investiții în tehnici și în tehnologii moderne, care aduc nemijlocit productivitate", a afirmat Iohannis.
El a adăugat că mulți fermieri au crescut la nivelul de agricultură performantă, precizând că fondurile europene au contribuit și ele la acest rezultat.
„Este remarcabil faptul că au fost achitate, până acum, peste 3,4 miliarde de euro doar în acest an. O sumă imensă, o sumă care, cu siguranță, a contribuit la rezultatele bune", a arătat Iohannis.
În opinia sa, pentru a fi mai competitivă în dinamica pieței actuale, România ar trebui să aibă investiții mai consistente în sectorul procesării.
„Nu este suficient doar să producem, adică să avem recolte bune. Este esențial să și creăm, adică să generăm valoare adăugată ridicată. Aceasta înseamnă să avansăm pe lanțul procesării, pentru noi oportunități pe piață și exporturi mai valoroase. Doar așa putem inversa evoluția actuală, cu importuri mari de produse agroalimentare, care au dus deficitul comercial pentru produse agroalimentare la aproape 15% din întregul deficit al României", a explicat Iohannis.
El a evidențiat că este important să fie identificate și noi piețe pentru produsele românești atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene.
„Este limpede că promovarea produselor românești pe piețele externe trebuie să fie un imperativ al dezvoltării agriculturii noastre. România are o tradiție culinară bogată, vinuri de foarte bună calitate și produse tradiționale pe care merită să le facem cunoscute peste tot", a declarat șeful statului.
Iohannis a subliniat că este momentul ca, prin voință politică, agricultura să devină o prioritate reală.
„Haideți să fim realiști, majoritatea problemelor nu sunt de ieri, de azi și nu privesc doar agricultura. Avem întârzieri, aș spune, aproape istorice, a căror rezolvare nu ne mai permitem să o amânăm sau să o evităm", a punctat șeful statului.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii