Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:02 25 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Curtea de Apel Constanța Dan Diaconescu - „Mergem în Delta Dunării" (VIDEO)

ro

25 Mar, 2025 12:46 340 Marime text
Dan Diaconescu, Sursa foto: Ziua de Constanța

Dan Diaconescu a fost citat astăzi, 25.03.2025, la Curtea de Apel Constanța, termen în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru presupusa faptă de act sexual cu un minor.

Instanța a anulat sentința pronunțată de Judecătoria Constanța, prin care patronul OTV a fost condamnat la închisoare, dispunând ca Judecătoria Tulcea să rejudece cazul de la 0.

După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea la Palatul de Justiție, Dan Diaconescu a ieșit din sala de judecată afișând o atitudine pozitivă.

Acesta a precizat în fața jurnaliștilor că s-a stabilit faptul că dosarul va lua calea instanței din Tulcea. Cu această ocazie, patronul OTV a prezentat parcursul întregului proces penal în instanțele tomitane.

„S-a constatat că s-a anulat dosarul și plecăm către Delta Dunării, la Tulcea. Nu știu exact când și, dar vom pleca acolo. Aici s-au încheiat activitățile. Eu sper ca acest caz semnificativ pentru justiția din România să aducă și sfârșitul republicii Constanța și să se intre în normalitate și să avem parte de acum încolo doar de judecăți corecte, nu doar eu ci și ceilalți care intră în aceste două  clădiri. Împotriva mea nu s-au formulat plângeri, reclamații  sau denunțuri, împotriva mea s-a autosesizat statul român în baza unui proces verbal fraudulos, în sensul în care nu a fost semnat de un avocat”, a precizat Diaconescu.

Reamintim că magistrații Curții de Apel Constanța au hotărât definitiv anularea deciziei primei instanțe, de condamnare la peste 8 ani de închisoare, ca urmare a strămutării dosarului la Judecătoria Tulcea.

Patronul OTV a afirmat că nu există probe incriminatorii, fapt pentru care se așteaptă la o achitare.

 
PRECIZĂRI

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și
Dan Diaconescu, citat astăzi la Curtea de Apel Constanța – „Totul a fost o înscenare” (VIDEO)




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii