La Tribunalul Constanța Lovitură pentru Wiz Khalifa! Ce condamnare a primit artistul american (MINUTA)
La Tribunalul Constanța: Lovitură pentru Wiz Khalifa! Ce condamnare a primit artistul american (MINUTA)


Magistrații Tribunalului Constanța, au luat astăzi, 24.04.2025, o hotărâre în dosarul în care rapperul american Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril a fost trimis în judecată de DIICOT pentru consum ilicit de droguri, după ce în vara anului trecut şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scenă, în timp ce susţinea un concert la Festivalul "Beach, Please!" de la Costineşti, în luna iulie a anului trecut.
Magistrații l-au condamnat pe artist la pedeapsa amenzii penale de 3.600 de lei.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța!
MINUTA
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi art. 61 C.pen. rap. la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. Condamnă pe inculpatul THOMAZ CAMERON JIBRIL, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.600 lei pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, suma reprezentând echivalentul a 120 de zile-amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 30 lei (faptă săvârșită la data de 13.07.2023).
În baza art. 112 lit. f C.pen. şi art. 404 alin. 4 lit. d C.proc.pen. Confiscă de la inculpat cantităţile de 12,31 grame Cannabis şi 5,17 grame Cannabis (contraprobă) depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Constanța conform dovezii seria CT nr. 1621571/22.08.2024.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 24.04.2025, prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 269/2025 24.04.2025
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Emoții pentru starul american Wiz Khalifa! Când ar putea lua Tribunalul Constanța o hotărâre în privința artistului cercetat pentru consum ilicit de droguri
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp