Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea falimentului personal, în vigoare din 31 decembrie

ro

15 Dec, 2016 16:08 1585 Marime text
Legea falimentului personal va intra în vigoare în ultima zi a acestui an, ceea ce înseamnă că persoanele fizice vor putea cere, în anumite condiții, intrarea într-una dintre cele trei proceduri de insolvență stabilite prin lege.

Cu toate acestea, legea nu poate "funcționa" așa cum trebuie pentru că are nevoie de unele norme de punere în aplicare.

Acestea din urmă au fost publicate de două ori în dezbatere publică, dar încă n-au fost adoptate de Guvern, potrivit unei analize avocatnet.ro.

Începând cu 31 decembrie 2016, Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice va intra în vigoare, ceea ce înseamnă că și persoanele fizice vor putea să ceară intrarea în insolvență. Așa cum prevede actul, vor exista trei proceduri diferite de insolvență: prima, bazată pe un plan de rambursare a datoriilor, a doua presupune lichidarea de active, iar cea de-a treia este o procedură simplificată. Dintre acestea, doar prima este o procedură care nu implică instanța de judecată.

Însă, pentru a se putea aplica așa cum trebuie, Legea falimentului personal trebuie "completată" printr-un ansamblu de norme de aplicare care, până la acest moment, nu au fost încă stabilite pentru intrarea în vigoare. Propunerea inițială de norme a venit din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la finele anului 2015, însă acestea au fost relansate apoi, în dezbatere publică, de către Autoritate, în o cu totul altă formă, în primele luni ale acestui an. De atunci însă, Executivul nu a aprobat aceste norme.

Înainte de a prezenta cele trei proceduri de insolvență prevăzute de lege, trebuie să precizăm că o persoană fizică care domiciliază sau are reședința în România va putea cere, de la 31 decembrie, intrarea în insolvență dacă aceasta nu are suficienți bani să-și plătească datoriile (insolvența se prezumă dacă s-a depășit cu 90 de zile data scadenței) și dacă nu există vreo probabilitate rezonabilă că-și va reveni, pe plan financiar, în următoarele 12 luni, astfel încât să-și poată plăti datoriile așa cum prevăd contractele pe care le-a încheiat și să ducă în același timp un trai rezonabil.

Insolvența pe baza planului de rambursare a datoriilor

Dacă datornicul consideră că se află în stare de insolvență, dar situația sa financiară nu este total compromisă, poate cere Comisiei de insolvență deschiderea insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Aici vorbim practic de o procedură cu caracter administrativ, iar nu judiciar. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie.


Dacă Comisia consideră că există motive pentru deschiderea acestei proceduri administrative, va aproba cererea de intrare în insolvență. Dacă însă aceasta consideră că situația financiară este total compromisă, ea va respinge cererea persoanei fizice și va cere acordul acesteia pentru deschiderea procedurii judiciare (lichidare de active) sau a celei simplificate.

Împreună cu administratorul judiciar special desemnat, persoana intrată în insolvență va stabili un plan de datorii, pe care creditorii trebuie să-l aprobe și care va fi pus în executare pe parcursul a cinci ani, de principiu. Un aspect important este că, până la aprobarea definitivă a planului de rambursare, executările silite ce vizează persoana respectivă vor fi suspendate pentru maxim trei luni, dar în urma aprobării planului toate măsurile de executare silită vor fi suspendate. În situația în care planul nu este respectat, sau debitorul nu-și achită datoriile curente, se poate cere închiderea procedurii pe bază de plan și deschiderea procedurii pe bază de lichidare de active.

Sursa foto: economica.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii