Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:03 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lipsă de procedură cu afaceristul Horia Simu Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța, în atenția judecătorilor

ro

02 Jul, 2018 00:00 1972 Marime text
Alexandru Ciprian Ghiță, judecător în Curtea de Apel București, a amânat, pentru data de 21 septembrie, dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța. Noul termen a fost acordat având în vederea lipsa de procedură cu omul de afaceri Horia Simu.
 
Dosarul a fost instrumentat de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției. Lista inculpaților este deschisă de Crinuța Nicoleta Dumitrean (fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale de Despăgubiri) și continuată de omul de afaceri Horia Simu, evaluatorul Alin Horațiu Dima (al cărui nume apare și în Dosarul Retrocedărilor din Constanța), Cătălin Florin TeodorescuOana Vasilescu, Dragoș George Bogdan și Florentina Savu.

În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.

„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 de hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol.

Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii