Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lista completă! Tribunalul Constanța va reaudia 100 de martori în dosarul DNA cu prejudiciul de peste 31 milioane de euro

ro

18 Nov, 2021 00:00 6611 Marime text

 
  • Potrivit DNA, „motorina achiziționată în regim scutit de la plata accizei, era comercializată către societăți comerciale deținătoare de stații de alimentare cu carburanți a autovehiculelor din țară, prin intermediul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, care s-au succedat de-a lungul perioadei infracționale“.
 
  • „Consecința acestui circuit fraudulos a avut ca urmare prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 109.247.754 lei, echivalent a 31.035.789 euro, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză“, se mai arată în ancheta DNA.
 
Tribunalul Constanța a admis proba privind reaudierea martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi menţionaţi în rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticoripţie - Serviciul teritorial Costanţa, în dosarul în care zece inculpați au fost deferiți justiției în legătură cu „prejudicierea bugetului de stat cu peste 31 milioane de euro“.
 
Lista inculpaților
 
În prezenta cauză au fost deferiți justiției următoarele persoane: Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo și Ristin Pompiliu pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, Nemeș Radu, Capră Răzvan – Florin, Neacșu Nicolae, Andrescu Florinel, Csaszar-Pal Zsombor, Șoldan Romulus și Olteanu Răzvan Mihai pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
 
100 de martori
 
Zilele trecute, Denis Gabriela Ghervase, de la Tribunalul Constanța, judecător investit cu soluționarea dosarului a admis proba privind reaudierea martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi menţionaţi în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticoripţie – Serviciul Teritorial Costanţa,, respectiv: Anghelescu Claudiu; Oanţă Dorel; Blaga Adriana; Merai Katalin; Gări Gheorghe; Tuduc Claudiu; Vlad Constantin; Grozea Marius; Moldovan Mirela Laura; Roşianu Georgeta; Manole Ionuţ; Datcu Marian; Marian Florin Cosmin; Mâtâcă Sergiu; Manole Aurel; Cristea Nicolae; Peştean Aurel; Stativă Adrian Constantin; Roşu Gheorghe Florin; Burcu Dumitru; Manoliu Dorin Haralamb; Ardeleanu Tudor Petre; Ardelean Liliana Luciana; Bîrhaşă Ion; Alboaei – Pătraşcu Irina Maria; Alboaei – Pătraşcu Adrian; Munteanu Constantin; Roza George; Grigorenco Viorel; Tună Romeo; Bocioagă Dan; Boiangiu Stelian Bogdan; Negoescu Gheorghe; Zahaia Liviu Paul; Nicolae Ovidiu Mihai; Caracudă Eftemie; Ghencu Adrian; Ivan Ana Maria; Bratu Mihai; Petcu Ion; Caia Nicolae; Boureanu Dumitru; Căpuşneanu Ion; Vasile Mariana Mihaela; Ahălanei Ioan; Cristea Elena; Pîrvan George Sorin; Popescu Constantin; Pavăl Florin; Chiţigoi Viorel; Păun Cristian; Miroiu Vasile; Maniţiu Marius; Streche Gabriel Justinian; Belu Mitică; Rănoi Fănică; Ţapiş Moise; Clitan Florin; Eleneş Gheorghe Daniel; Dinu Alexandru; Cucuc Constantin; Neaşu Ion; Marin Gheorghe; Cernat Ionel; Ion Cătălin; Mărăcineanu Eugen; Florea Gheorghe; Pîrvan Nicolae; Pîrvan Ion; Prică Ionuţ; Timaru Vasile; Tuduc Gheorghe Daniel; Andraş Marius Gheorghe; Pamfiloiu Ioan; Gavriliu Daniel; Mihăiilă Victor; Sârbu Costică; Marin Silviu; Stângu Aron; Popa Florian Gheorghe; Rus Cosmin; Dima Marian; Anghel Ion; Moga Dumitru; Tudorachi Cristian; Nuţă Cristin; Fast Ion; Chiş Ovidiu Cristian; Marcean Ilie Vasile; Timofte Mihai Relu; Rodean Mihai; Duca Dumiktru; Fălănmaş Ioan; Jibotean Traian; Bratu Dumitru; Galea Răzvan Viorel; Chirilă Călin Gavril şi Manasieru Laurenţiu.
 
Noul termen a fost stabilit pentr 14 decembrie 2021.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

 
„În perioada 04.10.2005 – 21.12.2007, inculpații Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo și Ristin Pompiliu, prin intermediul unui antrepozit fiscal de producție uleiuri minerale aparținând unei societăți comerciale pe care o administrau, au achiziționat în regim scutit de la plata accizelor, 69.270 tone motorină destinată producerii de produs petrolier (denumit decofral, ecodecofral) și combustibil lichid pentru centrale termice.
 
În acest sens, în vederea justificării utilizării motorinei în scopul declarat și ascunderii destinației reale a acesteia, cei trei inculpați au evidențiat în actele contabile ale societății operațiuni comerciale care atestau, în mod nereal, pe de o parte, achiziția unor materii prime, altele decât motorina, necesare în procesul tehnologic de obținere a produsului finit (reziduuri petroliere, păcură, ulei vegetal), iar pe de altă parte, livrarea produselor finite, respectiv combustibil lichid pentru centrale termice, decofral și ecodecofral.
 
În realitate, cu concursul celorlalți șapte inculpați, motorina achiziționată în regim scutit de la plata accizei, era comercializată către societăți comerciale deținătoare de stații de alimentare cu carburanți a autovehiculelor din țară, prin intermediul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, care s-au succedat de-a lungul perioadei infracționale.
 
Consecința acestui circuit fraudulos a avut ca urmare prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 109.247.754 lei, echivalent a 31.035.789 euro, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
 

De precizat este faptul că, pentru a nu fi descoperită activitatea infracțională, în vara anului 2007, au fost arse toate documentele contabile ale societății, în timp ce acestea erau „mutate” la noul sediu social din municipiul Constanța.
 
În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra oricăror bunuri prezente și viitoare care vor exista în patrimoniul celor zece inculpați, la momentul aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii dispuse, până la concurența sumei de 109.247.754 lei“.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Nemeș Radu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, cauză fiind cunoscută și ca Dosarul Motorina.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Surse - inculpat Halep Mihai
DNA anunță finalizarea unui mega-dosar cu 44 de primării din Constanța și Tulcea. Prejudiciul

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii