Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litigiul dintre Arhitectura Plus SRL cu Primarul și Municipiul Constanţa a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunal

ro

15 Jul, 2024 13:37 637 Marime text
  • Magistrații de la Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în litigiul dintre Arhitectura Plus SRL, Primarul Municipiului Constanţa și Municipiul Constanţa.
  • Arhitectura Plus SRL a fost înființată în 2005, de actualul artihect-șef al municipiului Constanța, Dan Petre Leu alături de Dan Ștefan Dilancea.
 
Pe data de 4.07.2024, pe rolul Tibunalului Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul nr. 4578/118/2024 cu obiectul - anulare act administrativ  / PLAN NR. 280/29.06.2023.
 
Părțile dosarului aflat în stadiul procesural de fond sunt: Arhitectura Plus SRL – reclamant, iar Consiliul Local al Municipiului Constanta, Primarul Municipiului Constanta și Municipiului Constanta – pârâți.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, până la acest moment nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
 
 
Despre Arhitectura Plus SRL
 
 
Arhitectura Plus SRL a fost înființată în 2005, de actualul artihect-șef al municipiului Constanța, Dan Petre Leu alături de Dan Ștefan Dilancea.

În prezent, asociaţii firmei sunt Ştefan Dan Dilancea, cu 5% din capitalul social, şi Tudora Dilancea, cu 95% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se desfășoară activităţi de arhitectură este Ştefan Dan Dilancea.

 
Firma are sediul în municipiul Constanţa, pe Strada Marc Aureliu, Nr. 15.  În anul 2022, compania a avut o cifră de afaceri de 877.250 lei, profit de 70.553 lei și 5 angajați. Situația pe anul 2023 arată astfel: o cifră de afaceri de 494.570 lei, 3 salariați și un profit de 385.126 lei.
 
Menționăm că firma a înregistrat în ultimii ani mai multe dosare care aveau ca obiect anularea unor acte administrativ, unele dintre acestea fiind în stadiul de recurs. Arhitectura Plus SRL dezvoltă mai multe proiecte imobiliare în Constanţa, dar şi în zona metropolitană.
 
Arhitectura Plus SRL
 investeşte și în Năvodari, zona Beach-Land şi este proiectant general pentru alte investiţii, cum este proiectul Calipso Residences SRL, care ridică un bloc de zece etaje pe strada Eliberării din Constanţa sau pentru PUZ-ul de reglementare a terenului situat la intersecţia Tomis cu Strada Suceava, iniţiat de Medgaz SRL.
 
Potivit termene.ro, Dilancea Ștefan Dan mai este asociat și administrator în Atelier 3D Design SRL din Bucureşti,  Joy Division SRL din Constanţa,  Dom Proiect Construct SRL din Constanța, asociat unic si administrator în Begas Family SRL din Constanța și Just Nicolangelo SRL din Constanța.
 

La rândul său, Dilancea Tudora este asociat unic în Trufi SRL din Constanţa  și Just Nicolangelo SRL din Constanța.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații de pe platforma termene.ro.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

 
Magistrații au respins recursul în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL și primarul municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii