Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:25 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea, nemulţumit de condamnarea primită. Trei ani şi şase luni de închisoare cu executare

ro

25 Jun, 2018 00:00 2582 Marime text
Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, a contestat decizia prin intermediul căreia Ştefan Pistol (preşedinte), Geanina Arghir şi Constantin Epure, toţi magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, l-au condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
 
Contestaţia lui Liviu Dragnea va fi trimisă spre soluţionare unui complet de cinci judecători din Curtea Supremă.
 
După decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Liviu Dragnea a declarat: „Am asistat la o execuţie în masă. A trebuit să fie condamnaţi nouă oameni ca să se justifice şi condamnarea mea. (…) Îmi cer iertare acum miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional (...) Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului penal“.
 

Judecătorii

 
Amintim că Ştefan Pistol a făcut parte din completul care a judecat dosarul denumit generic „Bani pentru şefi din Consiliul Judeţean Constanţa“, cauză în care inculpaţi au fost Eugeniu Mija (un afacerist din Bucureşti), Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, fost şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, fost preşedinte al Casei Româno-Chineze şi fost deputat USL (Colegiul 2 Craiova).
 
De asemenea, în luna ianuarie 2017, Geanina Arghir a respins cererea DNA Constanţa de luare a măsurii arestului la domiciliu faţă de Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului. În mai 2015, Cristina Geanina Arghir a avut în atenţie şi dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi pentru conflict de interese. Mai mult, Cristina Geanina Arghir a făcut parte din completul care l-a pus în libertate pe Stan Mustaţă, unul dintre foştii magistraţi ai Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. În acest proces, printre inculpaţi se află chiar Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa.
 
Într-o altă cauză, Arghir a decis şi eliberarea din arest a fostei judecătoarei Veronica Cîrstoiu, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Ea a fost judecată la Curtea de Apel Constanţa alături de afaceristul bucureştean Dinel Staicu, fostul proprietar al echipei de fotbal FC Universitatea Craiova, condamnat în procesul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
 
În 2014, Cristina Geanina Arghir l-a condamnat definitiv pe Ion Adrian Alexandrescu, preotul paroh al unei parohii din Ilfov, deferit Justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa pentru că ar fi cerut bani de la unele persoane ce urmau să fie despăgubite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
 
Cristina Geanina Arghir l-a condamnat pe Mohammad Munaf, implicat în răpirea jurnaliştilor români la Bagdad, şi a făcut parte din completul de judecători care a decis, în primă instanţă, în dosarul „Valiza“, achitarea tuturor inculpaţilor, printre care se afla şi Gigi Becali.

 
Cristina Geanina Arghir a mai făcut parte şi din completul de judecători care a decis cercetarea în stare de libertate a judecătorului Florin Costiniu şi a oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
 
Citeste si: 

Oficial despre condamnarea lui Liviu Dragnea!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii