Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:29 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Pătraşcu, demersuri pentru recuperarea postului de conducere din Primăria Constanţa

ro

25 Feb, 2020 00:00 2249 Marime text

La mai bine de doi ani de când a intentat proces primarului Constanţei şi la circa un an de când a pierdut cazul în primă fază, Liviu Pătraşcu, fostul şef al Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din Primăria Constanţa, continuă demersurile în instanţă pentru recuperarea postului. Cazul său a ajuns în atenţia judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, care în prezent analizează recursul declarat de Pătraşcu împotriva hotărârii Tribunalului de a-i respinge acţiunea.


Amintim că Liviu Pătraşcu a dat în judecată Municipiul Constanţa prin Primar, pe Primarul Municipiului Constanţa, dar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa încă din luna ianuarie 2018. La momentul respectiv, fostul şef al Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din Primăria Constanţa le cerea judecătorilor să anuleze în parte HCL nr.213/2017 cu privire la desfiinţarea postului de şef Serviciu gradul II din cadrul Serviciului Transporturi Locale şi Organizare Evenimente, dar şi anularea dispoziţiilor de primar ce au condus la această situaţie.
 

„Caracter subiectiv“


În cererea de chemare în judecată înaintată instanţei şi citată pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale, www.rolii.ro, fostul director din Primărie afirma: „Reorganizarea structurii de personal din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa a avut în sine un caracter subiectiv, pentru că prin eliberarea din funcţia publică s-a urmărit persoana sa, cu intenţia vădită a excluderii din structura de personal, în scopul formării unei noi echipe de către actualul conducător al Primăriei Municipiului Constanţa şi fără a se avea în vedere rezultatele obţinute pe postul de conducere ocupat“.


De asemenea, Pătraşcu a mai arătat că a încercat să obţină postul de conducere din structura nou-creată în primărie, respectiv a optat pentru funcţia de şef Serviciu Management Drumuri şi Transport Public, din cadrul Direcţiei Gestionare Servicii Publice. Totuşi, Serviciu Resurse Umane al Primăriei i-a transmis răspuns că, pentru această funcţie publică, sunt prevăzute la condiţii specifice – studii de specialitate de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă – specializare – inginerie civilă sau ingineria transporturilor. „Tot prin această adresă se arată că reclamantul este licenţiat al Facultăţii de Electromecanică Navală, specializarea Electrotehnică, şi că studiile sunt prevăzute la domeniul de licenţă Inginerie Electrică – specializarea Electrotehnică şi că astfel nu poate să ocupe funcţia solicitată întrucât nu îndeplineşte condiţiile specifice, respectiv condiţiile de studii“.
 

Avizul ANFP


În replică, reprezentanţii Primăriei Constanţa au arătat, printre altele, că: „Pentru a respecta toate prevederile legale incidente în speţă, Primăria Municipiului Constanţa a solicitat şi obţinut inclusiv Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, înregistrat cu nr. xxxxx/2017, prin care această autoritate a aprobat reorganizarea activităţii aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Constanţa“.


La rândul lor, judecătorii Tribunalului Constanţa au ajuns la concluzia că fostul director din Primărie a fost înlăturat din funcţie cu respectarea legii, astfel că acţiunea sa a fost respinsă, ca nefondată. „Analizând fişele posturilor, se constată că atribuţiile postului deţinut de reclamant au fost reduse cu mai mult de 75% în urma reorganizării. Astfel, reducerea postului reclamantului este justificată de reducerea atribuţiilor cu mai mult de 50%, conform art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, dar şi ca urmare a modificării condiţiilor specifice de ocupare a postului referitoare la studii“, se arată în hotărârea Tribunalului, document citat pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale.



În aceste condiţii, Liviu Pătraşcu s-a adresat Curţii de Apel Constanţa, atacând în recurs decizia Tribunalului.


Citeşte şi:

Liviu Pătraşcu a dat în judecată Primăria Constanţa şi pe primarul Făgădău! Postul său s-a desfiinţat anul trecut! (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii