Luare de mită în formă continuată - 334 acte materiale Medic expert al asigurărilor sociale, trimis în judecată de DNA (RECHIZITORIU)
Luare de mită în formă continuată - 334 acte materiale: Medic expert al asigurărilor sociale, trimis în judecată
14 Dec, 2021 12:49
ZIUA de Constanta
1817
Marime text
- Medicul este acuzat că, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, ar fi primit, în mod repetat (de 334 ori), de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical, sume de bani (în valoare de 51.970 lei și 3.330 euro), care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Anei Guț, la data presupuselor fapte medic expert al asigurărilor sociale, angajată a Casei Județene de Pensii Bihor – Serviciul de expertiză medicală a capacității de muncă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (334 acte materiale),
Tot în prezenta cauză au mai fost trimise în judecată două persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, și alte două persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită,
În rechizitoriul întocmit (ce poate fi citit integral accesând secțiunea Documente), procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
Inculpata Guț Ana, în calitatea menționată, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, ar fi primit, în mod repetat (de 334 ori), de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical, sume de bani (în valoare de 51.970 lei și 3.330 euro), care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu întocmirea deciziilor medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență, întocmirea formularelor de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile și propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile).
De situația menționată a profitat și inculpata Coșa Violeta Dorina, care în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, în calitate de asistent medical, angajată la cabinetul medicului Guț Ana din cadrul aceleiași instituții, ar fi primit, în mod repetat, de la persoanele care s-au prezentat la cabinet, sume de bani care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu și de asemenea, ar primit de la inculpata Guț Ana, în mod repetat, sume de bani despre care știa că reprezintă o parte din sumele pe care medicul le primise în mod necuvenit.
Cu inculpata Coșa Violeta Dorina, asistenta medicală, angajată a Casei Județene de Pensii Bihor – Serviciul de expertiză medicală a capacității de muncă în cadrul cabinetului medicului asigurărilor sociale Guț Ana, procurorii au încheiat, în prezența avocatului, un acord de recunoaștere a vinovăției, aceasta recunoscând comiterea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată (36 acte materiale) și complicitate la infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (23 acte materiale). Acordul prevede o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare cu suspendare.
Conform DNA, în prezenta cauză au fost identificați 14 intermediari, persoane fără calitate specială care, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015, ar fi ajutat-o pe inculpata Guț Ana să primească diferite sume de bani care proveneau de la beneficiarii de decizii medicale.
Dintre aceștia, patru au fost trimiși în judecată prin prezentul rechizitoriu.
Cu alți 10 dintre inculpați, întrucât au recunoscut faptele de complicitate la luare de mită reținute în sarcina acestora și au solicitat încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, în cauză au fost încheiate 10 acorduri, pentru pedepse cuprinse între doi ani și doi ani și șapte luni închisoare cu suspendare.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani (2.427.255 lei identificate la perchezițiile domiciliare) și asupra acțiunilor / instrumentelor financiare / bunurilor puse sub sechestru.
Facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii