Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“ Revoluționar din Constanța lăsat fără daune morale, la Curtea de Apel

ro

19 Nov, 2020 00:00 2064 Marime text
  • În primă instanță, revoluționarul obținuse un teren, locuință și daune morale în sumă de 5.000 de euro.
  • Curtea de Apel Constanța a admis recursul municipalității, a schimbat prima sentință, pronunțată de Tribunal, și a decis ca autoritățile locale să fie obligate „să asigure cu prioritate reclamantului o locuinţă din fondul disponibil de locuinţe sociale“.
  • Toate celelalte solicitări ale revoluționarului, inclusiv cele privind daunele morale, au fost respinse de Curtea de Apel, decizia fiind definitivă.


Răsturnare de situație în procesul în care un constănțean „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, Luptător remarcat prin fapte Deosebite“ obținuse daune morale de la administrația locală, după ce prima instanță apreciase că nu îi fusese respectat dreptul de a primi o locuință, astfel cum prevede legislația


Revoluționarul din Constanța primise daune morale de 5.000 de euro, în primă instanță. De asemenea, Tribunalul Constanța hotărâse, printre altele, și să oblige municipalitatea să îi atribuie un teren cu destinația de locuință, dar și să îi asigure o locuință socială, până la realizarea drepturilor acordate.


La Curtea de Apel, însă, lucrurile s-au schimbat total, după ce a fost admis recursul municipalității. Revoluționarul a rămas fără daunele morale, iar administrația locală a fost obligată doar să îi asigure cu prioritate o locuință din fondul disponibil de locuințe sociale. Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă.


Teren și daune

Așa cum arătam în edițiile anterioare, revoluționarul a cerut instanței să oblige municipalitatea să îi atribuie în proprietate un teren de 500 mp în intravilan, cu destinația locuință, conform prevederilor legislative în vigoare, dar și alte beneficii cuprinse în legislația destinată revoluționarilor.


De asemenea, constănțeanul a solicitat și 50.000 de euro cu tiltul de daune morale, precizând în cererea de chemare în judecată că a făcut demersuri din anul 2001, dar nici după 20 de ani nu reușește să primească aceste drepturi, răspunsurile fiind negative.

Cazul s-a judecat în primă instanță la Tribunalul Constanța, unde magistrații i-au dat dreptate, în parte, revoluționarului și au decis ca acesta să primească teren, dar și daune morale în sumă de 5.000 de euro.

Decizia Tribunalului Constanța a fost schimbată în totalitate de către judecătorii Curții de Apel Constanța, care au admis recursul declarat de Municipiul Constanța prin Primar și de către Consiliul Local al Municipiului Constanța.


Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere“


Potrivit minutei hotărârii Curții de Apel, instanța „admite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând, obligă pârâţii să asigure cu prioritate reclamantului o locuinţă din fondul disponibil de locuinţe sociale. Respinge ca nefondate celelalte capete de cerere. Respinge ca nefondată cererea recurentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs“.

Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă.

Dosarul cu pricina are numărul 3026/118/2019, iar părți în cauză sunt Simin Stan, în calitate de reclamant, și, respectiv Municipiului Constanța prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Constanța, în calitate de pârâți.


Solicitările revoluționarului

În cererea de chemare în judecată, citată pe www.rolii.ro, omul a solicitat ca cei doi pârâți să fie obligați la „cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat a unui spațiu comercial ori de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv in indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, astfel cum prevede art.5 alin.1 lit.k din legea nr.341/2004“.

În continuare, reclamantul a mai cerut și „atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate a 500 mp teren în intravilan-pentru destinația de locuință, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ, așa cum prevede art.5 alin.1 lit.n din Legea nr.341/2004“, potrivit www.rolii.ro.

Nu în ultimul rând, revoluționarul a mai cerut ca, până la acordarea drepturilor solicitate, municipalitatea să fie obligată să îi acorde o locuință din fondul de locuințe sociale, tot potrivit Legii 341/2004, dar și daune morale de 50.000 de euro.

Acesta a susținut că „a făcut numeroase demersuri la autoritatea locală începând cu anul 2001, dar nici după 20 ani nu reușește să obțină drepturile solicitate, toate răspunsurile fiind negative“.

De asemenea, în cererea de chemare în judecată, revoluționarul a solicitat instanței „să observe că nu a primit niciun răspuns concret din partea autorităților, el nefiind ținut de îndeplinirea unor condiții suplimentare. Și toți funcționarii i-au solicitat să îndeplinească condiții suplimentare ce nu sunt prevăzute de Legea nr. 341/2004, printre care, contracte de muncă fiecare copil, contract de muncă soț, soție și altele asemenea“.


Mai multe cereri similare

În replică, avocații municipalității au apreciat că solicitările revoluționarului sunt neîntemeiate.

Alături de alte argumente, avocații municipalității au mai subliniat că nu există un refuz nejustificat din partea autorităților locale.

Astfel, apărătorii au mai spus că „existența mai multor cererei similare din partea beneficiarilor Legii nr.341/2004, în condițiile în care patrimoniul său este limitat, impune, din rațiuni ce țin de evitarea oricărei discriminări, stabilirea unei priorități în sensul punerii în aplicare a hotărârilor judecătorești. Așadar, solicită să se rețină că nu există un refuz nejustificat din partea sa în soluționarea cererii reclamantului“, potrivit sursei citate.

În urma delibeărilor, magistrații Tribunalului Constanța au decis să admită, în parte, cererile revoluționarului constănțean


„Admite în parte cererea“, se arată în hotărârea instanței.

„Obligă pârâţii să atribuie reclamantului, în proprietate, o suprafaţă de 500 mp de teren în intravilan, cu destinaţia de locuinţă, să îi vândă sau să îi închirieze cu prioritate, fără licitaţie, din fondul de stat, un spaţiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafaţă utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitaţie, a unei suprafeţe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spaţiu comercial sau de prestări servicii precum şi să îi asigure o locuinţă socială din fondul disponibil de locuinţe sociale, până la realizarea drepturilor de mai sus“, conform sursei citate.

Prin aceeași hotărâre, revoluționarul a primit și daune morale: „Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant, a daunelor morale în cuantum de 5000 euro“.

Așa cum am precizat anterior, hotărârea Tribunalului a fost modificată la Curtea de Apel, instanță care a decis, în mod definitiv, să i se acorde revoluționarului doar „o locuință din fondul disponibil de locuințe sociale“.



Citește și:

Aștepta un răspuns de 20 de ani:
Un revoluționar din Constanța a dat în judecată municipalitatea pentru teren. A primit și daune morale!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii