Magistrații încearcă de nouă ani să facă lumină în cazul unui polițist din Tulcea lovit cu ranga în cap. Cazul a ajuns la Constanța
Magistrații încearcă de nouă ani să facă lumină în cazul unui polițist din Tulcea lovit cu ranga în cap.
31 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2556
Marime text
- Inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi vătămare corporală gravă.
Un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Măcin, judeţul Tulcea, a fost lovit în cap cu o rangă, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu. După lovitură, omul legii a căzut secerat la sol, unde și-a pierdut cunoștința pentru scurt timp. Totul a avut loc aproape de jumătatea anului 2011.
Deși au trecut ani buni de atunci, cel care l-a rănit pe polițist nu și-a aflat nici până acum pedeapsa finală. Dosarul încă se află pe rolul Curții de Apel Constanța, următorul termen fiind stabilit pentru data de 10 septembrie.
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, fapta a avut loc aproape de jumătatea anului 2011. Agentul lovit fusese chemat, alături de un alt coleg, să aplaneze un conflict iscat între mai mulţi indivizi. Poliţiştii i-au somat pe agresori să înceteze, însă, văzând că nu se opresc, au exercitat mai multe focuri de armă în plan vertical. Aceste avertismente nu i-au descurajat pe agresori, care şi-au îndreptat atacurile către persoanele aflate lângă cei doi agenţi de poliţie, în sensul că au aruncat cu obiecte contondente şi pietre în direcţia acestora.
Cu executare
La un moment dat, Ionuţ I. a aruncat cu o rangă în direcţia unuia dintre poliţişti, acesta fiind lovit în zona capului, ceea ce i-a determinat căderea la sol, precum şi o scurtă stare de inconştienţă din care şi-a revenit atunci când colegul său i-a venit în ajutor. După căderea la sol a poliţistului, o persoană a strigat „Băi, aţi omorât poliţistul!”, intervenţie care i-a determinat pe agresori să se oprească şi să părăsească în fugă locul faptei.
Anul trecut, Judecătoria Babadag a decis condamnarea celui care l-a lovit pe poliţist la aproape patru ani de închisoare cu executare (pedeapsă rezultată din contopirea altor condamnări anterioare ale inculpatului).
De menționat că polițistul rănit a suferit leziuni traumatice contuze, potrivit raportului de constatare medico-legal nr.709/01.08.2011, întocmit de S.M.L. Tulcea, cu dispoziție anatomo - topografică multipolară, fără leziuni osoase post traumatice vizibile radiologie, car eau putut fi cauzate cu și/sau de obiecte contondente/suprafețe dure, necesitând îngrijiri medicale timp de aproximativ 6-7 zile.
În cursul judecății până la începerea cercetării judecătorești, la termenul din 17.01.2018, inculpatul a declarat că nu recunoaște faptele pentru care este trimis în judecată și că nu este de acord să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăriri penale.
Decizia Judecătoriei Babadag a fost contestată la Curtea de Apel Constanţa.
De precizat că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi vătămare corporală gravă.
Citeşte şi:
Sorin Strutinsky, dat în urmărire! Ce au decis judecătorii de la Tribunalul Constanța într-un dosar penal
Tentativă de omor la Oltina. Doi bărbați au fost reținuți
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii