Magistratul Mihaela Elena Mergeane va fi noul procuror general al Dobrogei! A luat 9,80 la testarea scrisă, a doua medie pe țară
Magistratul Mihaela Elena Mergeane va fi noul procuror general al Dobrogei! A luat 9,80 la testarea scrisă, a
22 Nov, 2023 10:20
ZIUA de Constanta
2691
Marime text
Magistratul Mihaela Elena Mergeane, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, va fi noul procuror general al Dobrogei!
Mandatul său va intra în vigoare la începutul anului viitor, odată cu expirarea mandatului actualului procuror general al PCA Constanța, magistratul Gigi Valentin Ștefan.
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat, în format anonimizat, rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere în parchetele din țară.
Trei candidați au existat pentru funcția de procuror general al PCA Constanța, ce are în subordine toate unitățile de anchetă din județele Constanța și Tulcea.
Candidații au fost procurorii Laurențiu Bratosin (fost șef al DIICOT Constanța), Gill Julien Grigore Iacobici (fost șef al Parchetului Tribunalului Constanța) și Mihaela Elena Mergeane (procuror general adjunct în funcție al PCA Constanța).
La finalul tuturor probelor, magistratul Mihaela Elena Mergeane a fost notată cu 9,46 la proiectul managerial, 9,80 la testarea scrisă (a doua medie pe țară) și 9,63 media finală.
Detalii despre declarațiile de avere și de interese ale magistratlui pot fi consultate în articolul
Ce avere are magistratul Mihaela Elena Mergeane, procuror general adjunct al Dobrogei, viitor procuror general (DOCUMENTE)
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
10 curat la proiect
Mihai Alexandru Stanciu rămâne șeful Parchetului Judecătoriei Constanța!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii