Mai multe persoane solicită anularea PUZ-ului și a autorizației pentru blocul de 6 etaje din Constanța, realizat de Constantin Chimișliu
Mai multe persoane solicită anularea PUZ-ului și a autorizației pentru blocul de 6 etaje din Constanța, realizat
13 Aug, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1232
Marime text
- Vorbim așadar de dosarul 5375/118/2024, de pe secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrat pe 12 august 2024, prin care se cere anularea HCL 126/2020 și AC 134/2023.
- Prin Autorizația de Construire nr. 134 din data de 10 februarie 2023, pe prelungirea Bucovinei nr. 1G din Constanța va fi edificat un imobil 2S+P+5E+6Retras cu funcțiunea de birouri și locuințe
Încă un proces prin care se cere anularea autorizației de construire pentru blocul lui Constantin Chimișliu, de pe prelungirea Bucovinei din Constanța.
După ce am prezentat într-o ediție anterioară faptul că Prefectura Constanța cere anularea AC 134/10.02.2023, cu privire la imobilul de 6 etaje de pe strada Prelungirea Bucovinei nr. 1G, iată că mai multe persoane fizice au înregistrat un nou dosar pe rolul Tribunalului Constanța, prin care cer, pe lângă anularea autorizației, și anularea Planului Urbanistic Zonal aprobat în 2020 de municipalitate.
Vorbim așadar de dosarul 5375/118/2024, de pe secția de contencios administrativ și fiscal, înregistrat pe 12 august 2024, prin care se cere anularea HCL 126/2020 și AC 134/2023.
Părțile din dosar sunt: Elena Bucovală, Carapiti Constantin, Iulian Teșeleanu, Lenuță Pilică, Daniela Ghebaur – reclamanți, iar pârâți sunt CLM Constanța, Primarul municipiului Constanța și Constantin Chimișliu.
Prin Autorizația de Construire nr. 134 din data de 10 februarie 2023, pe prelungirea Bucovinei nr. 1G din Constanța va fi edificat un imobil 2S+P+5E+6Retras cu funcțiunea de birouri și locuințe, împrejmuire teren și amenajări peisagere. Documentul este valabil 12 luni.
La data de 14 aprilie 2022 a avut loc dezbaterea publică privind proiectul imobiliar al lui Constantin Chimișliu, care va construi un imobil 2S+P+5E-6 retras cu funcțiunea de birouri și locuințe, în municipiul Constanța. Imobilul propus va fi amplasat în județul Constanța, municipiul Constanța, str. Prelungirea Bucovinei, nr. 1G.
HCL 126/2020 se referă la PUZ-ul aprobat de CLM Constanța în anul 2020, ce a stat la baza documentației de urbanism pentru investiția imobiliară. PUZ-ul poate fi consultat în secțiunea „Documente”.
„Obiectivul PUZ constă în definirea reglementărilor urbanistice în teritoriul studiat și organizarea unui sistem de circulații auto în vederea construirii“, se arată în argumentarea PUZ-ului.
Dezbaterea publică în legătură cu acest PUZ s-a desfășurat în perioada 04.12.2019-29.12.2019.
Conform documentației, se propunea suprareglementarea zonei funcționale mixte ZRCM1, transformată în UTR ZM1a- zonă de coastă centrală mixtă cu regim de construire izolat și regim de înălțime mediu și mare, ZM1b - zonă de coastă centrală mixtă cu regim de construire continuu și discontinuu și regim de înălțime mediu și mic; ZM1c- zonă de coastă centrală mixtă cu regim de construire continuu și discontinuu și regim de înălțime mic, cu următoarele elemente de reglementare:
ZM1a-zonă de coastă centrală mixtă cu regim de construire izolat și regim de înălțime mediu și mare: POT max=75%, CUT max= 3.5, Hmax = jumătate din distanța dintre clădirile nou constituite și clădirile de pe frontul opus, dar nu mai mult de 25 metri; posibilitatea dispunerii pe aliniament în condițiile respectării Hmax; retrageri laterale de minimum 3 metri. ZM1b - zonă de coastă centrală mixtă cu regim de construire discontinuu și izolat și regim de înălțime mediu și mic: POT max=45%, CUT max= 2, Hmax =18 metri; retrageri de aliniament – 3 metri retrageri laterale de minimum - 5 metri, retrageri posterioare de minimum 7 metri. ZM1c - zonă de coastă centrală mixtă cu regim de construire discontinuu și izolat și regim de înălțime mic: POT max=35%; CUT max = 1.5 metri; Hmax = 15 metri; retrageri de aliniament – 4 metri; retrageri laterale de minimum – 5 metri; retrageri posterioare de minimum - 7 metri.
Amintim că în 2019 scriam că în Topul Capital al milionarilor, pe locul 155, se afla familia Chimişliu. Averea lor a crescut la 38-40 de milioane de euro faţă de anul 2018. Compania Biochem este un nume cu rezonanţă pe piaţa agriculturii, firma fiind înfiinţată în 1991 de către Constantin Chimişliu. Acum, acţionari majoritari sunt fiul lui, Bogdan, şi soţia lui. Virginia şi Bogdan Chimişliu au înfiinţat în anul 1991 Biochem, în prezent una dintre firmele de top pe piaţa de distribuţie de produse pentru protecţia plantelor, seminţe şi soluţii pentru agricultura bio.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Se cere anularea autorizației de construire pentru un bloc de 6 etaje, din Constanța. Investiția este a lui Constantin Chimișliu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii