Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți medici din Constanța, cercetați pentru ucidere din culpă. Unul a fost trimis în judecată. Dosarul, amânat

ro

02 Apr, 2020 00:00 6270 Marime text

Judecătorii din Constanța au acordat un nou termen în dosarul medicului anestezist acuzat de moartea unei paciente. Procesul a fost amânat pentru jumătatea lunii viitoare. Oricare va fi decizia magistraților, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


Conform actului de sesizare a instanței, organele de poliție au fost sesizate de lucrătorii Serviciului de Anatomie Patologică - Morgă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, despre faptul că, la data de 12 februarie 2012, în Secția Chirurgie a decedat numita G.A., internată în data de 31 ianuarie 2012 la Unitatea de Primiri Urgențe, Camera de Resuscitare, cu diagnosticul „comă profundă (…)“, fiind adusă de la clinica (…), unde suferise o intervenție chirurgicală“.

Mai departe, în rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța arată că în sarcina medicului anestezist s-a reținut că, la finele lunii ianuarie 2012, „în calitate de medic anestezist, a făcut parte din echipa de intervenție operatorie chirurgicală alături de medicul operator principal dr. (…) și de medicul operator secundar dr. (…) și medic ATI anestezist, fiind angajați în cadrul clinicii de chirurgie (privată) (…), cu sediul în Constanța“.

„Împreună au efectuat intervenția chirurgicală constând în histerectomie (…) asupra persoanei vătămate G.A., pe care în mod greșit au apreciat-o ca fiind urgență, în contextul în care pacienta nu fusese echilibrată preoperator, din punct de vedere tensional și glicemic, situație peste care s-a suprapus procedura neadecvată de anestezie peridurală cu substanță Ropivacaină, în ceea ce privește doza mare utilizată, cât și modalitatea de administrare (…), factori care au condus la o disfuncție majoră cardio-vasculară a pacientei, în timpul intervenției chirurgicale“, conform rechizitoriului.

„În continuare“, potrivit actului de sesizare a instanței, medicul anestezist este acuzat că „nu i-a acordat o resuscitare eficientă și promptă pacientei G.A., situație care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac și a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei și moartea violentă a victimei G.A“.

Față de ceilalți medici cercetați în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de legea penală.



Citește și

Grupul de Comunicare Strategică 103 cadre medicale, diagnosticate cu COVID 19

Verdicte amânate în plină criză coronavirus!
Medici obligați să scoată din buzunare zeci de mii de lei pentru bursele de rezidențiat

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii