Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:42 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mâine se decide libertatea lui Eduard Martin, administratorul Polaris M. Holding. Cine va lua decizia definitivă

ro

10 Oct, 2017 12:24 2946 Marime text
Omul de afaceri Eduard Stelian Martin, administratorul societății Polaris M Holding şi Marcel Daniel Banaga, președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, se vor afla mâine în faţa judecătoarei Raluca Moroşanu, de la Curtea de Apel Bucureşti.

Şi asta pentru că cei doi au contestat decizia Tribunalului Bucureşti, de zilele trecute, prin intermediul căreia au fost arestaţi preventiv.  
Decizia Curţii de Apel Bucureşti va fi definitivă.

Eduard Stelian Martin şi Marcel Daniel Banaga sunt cercetaţi de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

Oficial de la DNA

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2006 - prezent principala sursă de venituri a societății Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanța. Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată – vezi comunicat nr. 1934/VIII/3 din 9 decembrie 2015). Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria mun. Constanța - în jur de 1 milion de euro lunar - în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici). Menținerea unei astfel de situații ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA și impozit pe profit).  
În consecință, asociații și conducerea societății Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligațiilor societății Polaris M Holding către bugetul de stat și, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani.
Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, în calitate de asociat al societății Polaris M Holding și ulterior și administrator al acestei societăți, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care șase firme controlate de asociații societății Polaris M Holding) și să înregistreze în contabilitatea societății Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăți.
Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziții de studii și consultanță, ori presupusa plată a unor chirii pentru mașini și utilaje.
Prin aceste activități societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA și 13.665.460,50 lei impozit pe profit).

În aceeași perioadă, inculpatul Banaga Marcel Daniel, în calitate de administrator, ulterior președinte al consiliului de administrație al societății Polaris M Holding, și apoi consilier al administratorului Martin Eduard Stelian, a pus în aplicare decizia asociaților societății, între care și Martin Eduard Stelian, ca societatea să încheie relații comerciale fictive cu cele nouă firme.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii