Managerul Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București, trimis în judecată de DNA

15 May, 2017 16:20
ZIUA de Constanta
2799
Marime text
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1484/VIII/3 din 9 decembrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Secureanu Florin - Adrian, la data faptelor manager al Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa” din București, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de delapidare (5 fapte din care una cu consecințe deosebit de grave), luare de mită, și în stare de libertate, a inculpaților:
PREDA MARGARETA, la data faptei director financiar-contabil al Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa” din București, cu privire la săvârșirea a 2 (două) infracțiuni de complicitate la delapidare,
NICA TRAIAN– ALEXANDRU, la data faptelor specialist IT în cadrul Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa” din București, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată,
STOICA PAUL, la data faptelor șef al Serviciului Tehnic - Administrativ din cadrul Spitalului clinic “Nicolae Malaxa” București și NICOLAE ȘTEFAN-LUCIAN, la data faptelor angajat al în funcția de tehnician administrativ în cadrul aceleiași unități spitalicești, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare, fals intelectual,
RĂSOIU EUGEN, DUMITRU EUGENIA și TRANDAFIR SIMONA, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare,
IONIȚĂ CRISTIAN și MESNER MIHAI, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„Inculpatul Secureanu Adrian Florin a deținut funcția de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București, în perioada 1 aprilie 2007 până la data de 29 noiembrie 2016.
După numirea în funcția de manager, respectiv din anul 2009 și până la data demiterii acestuia din funcție (29 noiembrie 2016), inculpatul Secureanu Florin-Adrian a conceput și pus în aplicare mai multe mecanisme prin care și-a însușit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei.
Modalitățile concrete prin care inculpatul Secureanu Florin Adrian a acționat în scopul sus-menționat au fost diverse.
Pe de o parte, inculpatul Secureanu Florin Adrian și-a însușit sume de bani în numerar din casieria Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa”, activitate concretizată în perioada 4 mai 2009 – 23 noiembrie 2016, cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri și servicii evidențiate ca fiind livrate/prestate de două societăți comerciale cu comportament fiscal neadecvat.
În realitate, aceste două societăți comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, în perioada menționată, în acest mod, inculpatul Secureanu Florin Adrian și-a însușit suma totală de 1.944.537,45 lei.
Pe de altă parte, inculpatul Secureanu Adrian Florin a folosit și alte metode, mai complexe, finalizate cu însușirea, din fondurile spitalului, a unor sume semnificative de bani, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat instituția spitalicească și care s-au dovedit a fi fictive în totalitate.
Astfel, la inițiativa și sub controlul inculpatului Secureanu Florin Adrian, la nivelul Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa” au fost create și utilizate mai multe circuite comerciale fictive de prestări servicii și livrări de bunuri cu mai multe societăți comerciale.
Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituției publice sumele de bani astfel delapidate, inculpatul Secureanu Adrian Florin a beneficiat de ajutorul celorlalți inculpați, angajați ai spitalului, menționați mai sus, care au avut rol determinant în întocmirea în fals a documentelor de evidență contabilă care să justifice banii scoși fără drept din patrimoniul spitalului (operațiuni care nu aveau la bază relații comerciale reale).
În una dintre situații, inculpatul Ioniță Cristian, în calitate de asociat și/administrator al unor societăți comerciale, a facturat în mod fictiv bunuri și servicii către Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” în sumă totală de 6.181.863,45 lei, achitată de spital prin virament bancar în conturile bancare ale firmelor sale. Ulterior, sume în cuantum de 5.155.164,83 lei au fost retrase în numerar de către Ioniță Cristian, după care au fost remise inculpatului Mesner Mihai (mai puțin un comision de 5-10%).
La rândul său, acesta din urmă a restituit banii beneficiarului final -inculpatul Secureanu Florin Adrian.
O altă particularitate s-a constatat cu privire la modul de utilizare a fondurilor bănești ale spitalului în relațiile cu societățile comerciale administrate de inculpații Răsoiu Eugen, Dumitru Eugenia și Trandafir Simona.
Astfel, deși sumele de bani achitate acestora au reprezentat contravaloarea unor bunuri si servicii de care a beneficiat inculpatul Secureanu Florin Adrian (bijuterii din aur, coșuri de cadouri, ș.a.), pentru sine sau pentru apropiații săi, societățile comerciale au facturat fictiv către spital, tot la solicitarea expresă a inculpatului, livrări de bunuri și prestări de servicii.
Ulterior au fost întocmite, tot fictiv, documentele justificative care să creeze aparența de legalitate și realitate a operațiunilor comerciale respective.
În perioada 20 mai 2011 - 24 noiembrie 2016, pentru a menține relațiile contractuale dintre Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” și o societate comercială care avea calitatea de furnizor de consumabile medicale către unitatea de spital, inculpatul Secureanu Florin Adrian a pretins și a obținut de la societatea comercială în cauză foloase care nu i se cuvin, respectiv achitarea contravalorii unui număr total de 754 prestații de servicii de turism (cazare, masa, bilete de avion, etc.) în valoare totală de 1.279.402 lei.
De pachetele turistice a beneficiat în cea mai mare parte inculpatul Secureanu Florin Adrian, dar și apropiați ai săi, prieteni, membri de familie, medici și alți angajați ai Spitalului clinic N. Malaxa.
Toate pachetele turistice au fost achiziționate prin intermediul aceleiași agenții de turism, inculpatul Secureanu Florin-Adrian fiind cel care decidea conținutul pachetului, când și unde urma a fi efectuată deplasarea, persoanele participante.
Serviciile turistice au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, ș.a., iar destinațiile au fost variate, atât în țări din Europa (Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia,), Statele Unite ale Americii (New York, Las Vegas, Washington), Canada, Asia (China, Indonezia), Australia, Noua Zeelandă, dar și în orașe din România”, potrivit DNA.
Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” din București s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de 9.144.053,4 lei.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților:
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii