Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandat european Un tânăr din Adamclisi, acuzat de omor în Italia, arestat la Constanța

ro

12 Nov, 2020 12:13 1602 Marime text
 
  • Decizia nu este definitivă!

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Adamclisi, au identificat un bărbat, de 29 de ani, cercetat de autoritățile judiciare din Italia pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
 
Ieri, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis arestarea provizorie a inculpatului în vederea predării, pe o durată de 15 zile.
 
Pe numele tânărului a fost emis mandatul european de arestare nr. 439/2319 R.G.N.R.-337/2019 R.G.JEEP emis în data de 30.10.2020 de judecătorul de Primă Instanţă din cadrul Tribunalului din Palmi-Italia, pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omucidere, vătămare corporală gravă. Pentru această infracțiune Codul Penal Italian prevede pedeapsa maximă de 24 de ani închisoare, faptă incriminată în legea penală română în infracţiunea de omor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii