Medic militar trimis în judecată pentru luare de mită DNA acuză - pentru 200 de lei nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii
Medic militar trimis în judecată pentru luare de mită: DNA acuză - pentru 200 de lei nici nu ar fi urcat din
10 Sep, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4119
Marime text



Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari. Tot în prezenta cauză a mai fost deferită justiţiei şi o femeie, acuzată de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reţinut următoarea stare de fapt:
„În data de 29 noiembrie 2018, inculpatul V.R.V., în calitatea menţionată mai sus, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 500 lei, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale asupra unei paciente (soţia martorului), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante“.
„Anterior, în data de 27 noiembrie 2018, înainte de efectuarea operaţiei, medicul i-a reproşat pacientei faptul că este prea mică suma de 200 lei pe care aceasta intenţiona să i-o înmâneze, spunându-i că pentru această sumă de bani nici nu ar fi urcat din cabinet până la sala de operaţii. În aceeaşi zi, inculpatul a determinat-o pe pacientă să-i ofere şi medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a şi făcut. A intrat în salon şi deoarece nu-i ajungeau banii a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului V.R.V. pentru a fi înmânată mai departe destinatarului. Nu s-a putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist. În data de 28 noiembrie 2018, în aceeaşi calitate şi pentru o intervenţie medicală asemănătoare, inculpatul V.R.V. a primit de la inculpata G.S. suma de 500 lei“, potrivit DNA.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Mihai 10 Sep, 2019 09:26 VRV ... domle daca tot e inculpat spuneti-i dreaq numele ca sa stie tot prostu cu cine vom avea de a face pe viitor !!! VRV bravo domle spagar, magar, te doare in basca de muritorii de rand, spaga, concedii, pensii babane si restul Dumnezeu cu mila