Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicul Mircea Beuran va fi cercetat sub control judiciar!

ro

13 Mar, 2020 09:49 2035 Marime text
Decizia a fost luată de judecătorii din Bucureşti, care au înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar.

Mircea Beuran, preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, este acuzat de luare de mită.
 
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, prezentul dosar s-a constituit la data de 10 ianuarie, în baza unui denunţ.
 
Potrivit denunţului, s-a reţinut că medicul Mircea Beuran, şef al Clinicii de Chirurgie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, a primit în ziua de 18 decembrie 2018, de la medicul (....), suma de 10.000 euro, pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea scoaterii la concurs a unui post de asistent universitar pe termen determinat în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi pentru a o desemna câştigătoare a acestui concurs pe (....), întrucât medicul Beuran Mircea are calitatea de preşedinte al comisiei de concurs.
 
„În luna decembrie 2018, Beuran Mircea deţinea şi funcţia de şef al Secţiei Chirurgie III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). Totodată, din actul de sesizare a reieşit că medicul Beuran Mircea a fost de acord cu propunerea medicului (...) şi a primit suma de 10.000 euro de la aceasta, în scopurile arătate mai sus, numai după ce medicul (...) l-a contactat şi i-a transmis doleanţele denunţătoarei de a deveni asistent universitar în cadrul UMF „Carol Davila” Bucureşti“, se mai arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă.
 
„Modul de săvârşire a faptei săvârşite de către inculpatul Beuran Mircea, precum şi valoarea folosului urmărit (10.000 de euro) conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, având în vedere contextul social şi economic şi justifică privarea de libertate. La aprecierea pericolului concret al faptelor trebuie avută în vedere şi reacţia societăţii la asemenea fapte, prin care a fost criticată de cele mai multe ori corupţia din domeniul public de sănătate. În absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare, lăsarea în libertate a inculpatului acuzat de o faptă de o asemenea gravitate poate crea în rândul cetăţenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că valorile sociale nu pot fi protejate în mod eficient în situaţia unor fapte de acelaşi gen (Î.C.C.J., Decizia penală nr. 210/2004)“, potrivit DNA.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii