Ministerul Justiției a trimis spre avizare suplimentarea schemei de personal a DNA

23 Feb, 2017 14:31
ZIUA de Constanta
1567
Marime text
Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat astăzi că a transmis spre avizare cererea DNA de suplimentare a schemei de personal, necesară pentru asigurarea suportului tehnic în investigarea cauzelor.
„Combaterea eficientă a corupției presupune resursă umană, procurori, ofițeri și agenți de poliție judiciară, personal auxiliar, specialiști, care să poată face numărului mare de cauze de o complexitate deosebită. Ministerul Justiției a sprijinit și în 2016 DNA în sensul adoptării schemei de personal prin suplimentarea unui număr semnificativ de posturi. Vă aduc astăzi o veste bună, în aceste zile, am transmis pe circuit, spre avizare, solicitarea dumneavoastră existentă încă de la începutul anului 2016, motivată de suplimentarea schemei de personal având în vedere necesitatea asigurării suportului tehnic în investigarea cauzelor de competența DNA urmare a adoptării OUG 6/2016 vizând, printre altele, măsuri pentru executarea de supraveghere tehnică", a precizat Ana Birchall, la ședința de bilanț a DNA pe 2016.
Sursa foto: romanialibera.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii