Minore exploatate sexual la Constanţa. Unde s-au făcut percheziţii şi ce au găsit mascaţii

18 Jul, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2998
Marime text
Mai multe persoane cercetate de către procurorii DIICOT Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism rămân în stare de arest preventiv şi la domiciliu. Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Constanţa şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care va lua o hotărâre definitivă.
Conform oamenilor legii, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, inculpaţii ar fi recrutat mai multe tinere, printre care şi două minore în vârstă de 14 respectiv 16 ani, de pe raza judeţului Constanţa, pe care le-au exploatat sexual la stradă ori în diverse locaţii închiriate, obţinând în acest mod beneficii patrimoniale de pe urma activităţii de prostituţie.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate pe raza municipiului Constanţa şi a oraşului Ovidiu au fost identificate cele două minore traficate şi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor două autoturisme de lux, sume de bani în lei şi valută, precum şi alte mijloace de probă de interes pentru cauză.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi al jandarmilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii