Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minore obligate să se prostitueze în Năvodari și în Constanța! Șase persoane în arest

ro

18 Apr, 2023 15:15 1985 Marime text



Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, au solicitat și obținut azi, 18 aprilie 2023, menținerea în stare de arest preventiv a șase persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.
 
Decizia de azi nu este una definitivă!
 
Instanța a respins ca neîntemeiate cererile inculpaţilor având ca obiect înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu/controlului judiciar.
 
Amintim că la data de 27 martie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.
 
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada iunie – iulie 2022, bănuitul ar fi adăpostit, transportat și obligat două persoane vătămate minore, de 16 și 17 ani, să practice prostituția, într-un apartament din orașul Năvodari, sau în alte locații din județul Constanța, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.
 
Persoanele vătămate ar fi fost recrutate în luna iunie 2022, de către un alt bănuit, care este cercetat  în stare de arestare preventivă, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, provocată inclusiv de consumul de droguri, cu scopul de a le exploata sexual, prin obligarea acestora la practicarea prostituției.
 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii