Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3966
Marime text
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României au luat o decizie definitivă în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au formulat un recurs în casaţie în privinţa condamnărilor primite de familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României.
Iniţial, instanţa a admis în principiu acţiunea DNA şi a stabilit un nou termen pentru data de 19 octombrie. Ieri, magistraţii Curţii Supreme au respins acţiunea promovată de procurorii DNA privindu-l pe Florin Anghel.
În concluzie, pedepsele aplicate în prezenta cauză rămân neschimbate, şi anume:
Florin Anghel - 9 ani, 3 luni şi 20 de zile de închisoare. Pedeapsa principală se execută prin privare de libertate.
Marius Constantin - 3 ani şi 310 zile de închisoare. Pedeapsa închisorii se execută prin privare de libertate.
Izaura Constantin (fostă Anghel) - 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare, cu suspendare sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Olt a pedepsei, pe un termen de supraveghere de patru ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de consilierul de probaţiune;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Grinică Ion Anghel - măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de şase luni.
Curtea de Apel a redus cuantumul sumelor la care inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri civile către partea civilă, astfel: Anghel Florin va fi obligat la plata sumei de 1.500 de euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, Anghel Izaura - la plata sumei de 500 de euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, Constantin Marius - la plata sumei de 300 de euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii şi Anghel Grinică Ion - la plata sumei de 200 de euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, acesta din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente (părinţi) (…) şi (…)“, potrivit minutei judecătoreşti.
Reamintim că prezentul dosar a fost instrumentat de Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, şi a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa. Această instanţă a dictat, în primă fază, următoarele pedepse: Florin Anghel (fiul lui Sandu Anghel) a fost condamnat la 12 ani, 11 luni şi 20 de zile (pedeapsa rezultând din contopiri), Marius Constantin (ginerele lui Sandu Anghel) s-a ales cu patru ani şi şase luni de închisoare, cu executare, Fănica Anghel (soţia lui Bercea) a primit trei ani şi nouă luni, iar Izaura Anghel (soţia lui Marius Constantin, fiica lui Sandu Anghel) a fost condamnată la patru ani, cinci luni şi zece zile. Toate pedepsele anterior precizate au fost cu executare. Excepţie a făcut Grinică Ion Anghel (fiul lui Sandu Anghel), care a fost condamnat la şase luni, prin măsură educativă neprivativă de libertate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii