Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitică Văduva, şeful Serviciului de Permise din Giurgiu, şi un primar, încătuşaţi pentru luare de mită

ro

20 Sep, 2019 15:51 4829 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 septembrie 2019, a inculpaților:

VĂDUVA MITICĂ, comisar de poliție, șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Giurgiu, sub aspectul săvârșirii a 10 infracțiuni de luare de mită,
MOTOTOLEA MARIN, primar al comunei Valea Dragului, județul Giurgiu, sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de complicitate la luare de mită.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 13 mai 2019 – 24 iulie 2019, inculpatul Văduva Mitică, în calitatea sus menționată, ar fi pretins și primit de la mai multe persoane (intermediari și candidați) diverse sume de bani pentru:
- promovarea unor candidați la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere,
- programarea „peste rând” a candidaților la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere (art. 8 alin. 5 din Ordinul nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, prevede că programarea la proba practică se face în limita locurilor disponibile și în ordinea solicitării),
- înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.
În cazul a patru astfel de programări, ofițerul de poliție ar fi primit banii de la inculpatul Mototolea Marin.
Din probe a rezultat faptul că inculpatul Văduva Mitică ar fi perceput în mod uzual de la persoanele care făceau intervenții la el următoarele sume de bani: 50 de euro pentru a programa cu prioritate candidați la proba practică, 300 de Euro pentru promovarea probei practice, 100 euro pentru înmatricularea “în regim de urgență” a autoturismelor.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte 11 persoane.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 20 septembrie 2019, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Amintim că, în cursul zilei de 19 septembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 26 locații, situate în județul Giurgiu, dintre care una s-a desfășurat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Giurgiu.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție și din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei “Vlad Țepeș”.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii