Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moment decisiv pentru cel mai important muzeu rural din România, aflat în comuna constănțeană Topalu! (Motivare)

ro

20 Sep, 2021 00:00 3495 Marime text
  • Comuna Topalu, din județul Constanța, adăpostește cel mai important muzeu rural din România – Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“, a cărui impresionantă colecție cu același nume este apreciată la peste două milioane de euro!
  • Mario Vintilă, moștenitorul doctorului Gheorghe Vintilă, care a donat cele peste 220 de opere de artă ce au stat la baza înființării muzeului, cere revocarea acestei donații.
  • Judecătorii Doru Benescu și Irina Alexandra Boldea, din Curtea de Apel Galați, au respins acțiunea lui Mario Vintilă, arătând că „donatarul (nr., muzeul) și-a respectat obligațiile privind conservarea Colecției și expunerea ei în binele cultural al membrilor comunității“.
  • Vintilă a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, iar czul va fi judecat de Curtea Supremă, la data de 28 octombrie 2021.
  • În Secțiunea Document puteți consulta și descărca integral Hotărârea nr. 88/2021 a Curții de Apel Galați, prin care a fost respins apelul lui Mario Vintilă.
 
Dosarul în care se cere revocarea donației constând în Colecția de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“, a cărei valoare este apreciată la peste două milioane de euro, a ajuns la Curtea Supremă!
 
Mario Vintilă, cel care a cerut ca întreaga donație constând în colecția de artă să fie revocată, s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, după ce Curtea de Apel Galați a respins acțiunea sa.
 
Nu este pentru prima dată când procesul ajunge pe masa Curții Supreme, dar în ciclurile procesuale anterioare, dosarul fusese analizat exclusiv de judecătorii instanțelor din Constanța.
 
Acum, apelul a fost judecat și respins de magistrații Curții de Apel Galați, după ce cazul fusese strămutat de la Constanța, la cererea aceluiași Mario Vintilă.
 
În motivarea Hotărârii nr. 88/2021, prin care completul format din magistrații Doru Benescu și Irina Alexandra Boldea a decis respingerea acțiunii, se arată că „probatoriul administrat în cauză demonstrează că donatarul și-a respectat obligațiile privind conservarea Colecției și expunerea ei în binele cultural al membrilor comunității“.
 
Nemulțumit de ultima decizie a Curții de Apel Galați, Mario Vintilă, moștenitorul doctorului Gheorghe Vintilă – cel care a donat cele peste 220 de opere de artă comunei Topalu și a înființat astfel muzeul de artă din Topalu - , s-a adresat Curții Supreme a României, unde speră să obțină anularea hotărârii.
 
Donație făcută în memoria părinților
 

În anul 1960, doctorul Gheorghe Vintilă a donat peste 220 de opere de artă comunei Topalu, în memoria părinților săi, Dinu și Sevasta Vintilă, iar astfel muzeul de artă a fost înființat chiar în casa părintească a celor doi.
 
În prezent, instituția poartă numele Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă“ Topalu și are ca rațiune de a fi tocmai oprele de artă donate de doctorul Gheorghe Vintilă.
 
Totuși, de cel puțin zece ani, pe rolul instanțelor de judecată se poartă disputa pentru această colecție de artă, după ce Mario Vintilă le-a solicitat judecătorilor să dispună revocarea donației făcute de Gheorghe Vintilă.
 
Motivele invocate pe parcursul procesului de Mario Vintilă pentru a cere acest lucru sunt reprezentate, în mare, de faptul că operele nu ar fi fost conservate întocmai, dar și că nu s-ar fi respectat dorințele autorului donației potrivit cărora, spune Mario Vintilă, operele de artă nu ar fi trebuit scoase din muzeul din Topalu.
 
Dosarul a fost soluționat de mai multe ori la Constanța, prin respingerea acțiunii privind revocarea donației, însă Curtea Supremă a decis rejudecarea dosarului, pentru completarea expertizelor efectuate asupra tablourilor și a operelor de artă.

 
Între timp, cazul a ajuns, așa cum arătam anterior, la Galați, la Curtea de Apel, instanță care l-a soluționat la începutul lunii iunie, prin respingerea apelului declarat de Mario Vintilă.
 
„Imobilul este îngrijit“
 
În motivarea acestei hotărâri, al cărei text se află integral în Secțiunea Document, de unde poate fi descărcat, judecătorii Curții de Apel Galați au arătat:
 
„Operațiunile realizate cu bunurile aparținând fondului patrimoniului cultural național, ca în cazul de față, privind clasarea, transferul în laboratoarele specializate pentru conservare sau prezentarea în expoziții nu au semnificația adusă de apelant, piesele acestei colecții de artă nefiind apropriate de Muzeul de Artă Constanța sustragerea lor din patrimoniul juridic al donatarului. Faptul că o parte din operele de artă au ieșit din aria teritorială a comunei Topalu pentru a fi prezentată în expoziții organizate la Muzeul Constanța, ori pentru a fi supusă procedurii de conservare, în condițiile legii, nu echivalează cu nesocotirea voinței donatorului, ca aceste valori culturale să aparțină din punct de vedere juridic comunității locale gratificate“.
 
De asemenea, judecătorii au mai arătat, legat de starea în care se află imobilul care găzduiește muzeul:
 
„Cu privire la imobilul-muzeu, starea acestuia a fost permanent prezentată în toate fazele procesuale ca fiind bună, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză din prezentul apel, dar și din concluziile celorlalte rapoarte de expertiză și a martorilor audiați la propunerea intimaților-pârâți“.
 
„(...) starea tehnică a imobilului este bună (renovarea lui în mai multe perioade de timp, inclusiv în perioada 2006-2008, fiind demonstrată cu proba testimonială, lucrarea monografică din anii 60, rapoartele de expertiză, dar și contractele de consolidare a Muzeului Topalu încheiate prin intermediul Consiliului Județean Constanța și facturile fiscale depuse în prezentul apel), spațiile de expunere pot fi aerisite, sunt prevăzute cu geamuri acoperite cu draperii, ce împiedică lumina să degradeze spațiul pictural, iar lumina artificială este de tip «rece»“.
 
„Imobilul este îngrijit, curat, cu pardoseli de ceramică ușor lavabilă, pereții sunt drepți și curați și nu s-au identificat urme de igrasie“, au mai spus judecătorii.
 
„Din actele depuse la dosar, dar și din rapoartele de expertiză întocmite în fazele procesuale anterioare, rezultă că încăperile sunt prevăzute cu instalații de aer condiționat, se controlează permanent umiditatea și temperatura și se intervine pentru menținerea lor în parametrii necesari conservării Colecției, iar paza Muzeului se face video și uman“, conform Hotărârii nr. 88/2021 a Curții de Apel Galați.
 
Despre starea de conservare a operelor de artă
 
În ce privește starea de conservare a operelor de artă, judecătorii au ajuns la următoarele concluzii:
 
„Așa cum rezultă din raportul de expertiză și chiar și din opiniile experților-parte, dar și din expertizele anterioare, toate operele de artă din Colecție... sunt expuse publicului, așa încât nu putem decât să constatăm că se respectă și sarcina impusă prin donație cu privire la acest aspect“.
 
„Faptul că cea mai mare parte a timpului lucrările de grafică sunt păstrate în hârtie de tip Japon nu se datorează decât obligației de conservare (așa cum s-a arătat, grafica nu se expune permanent, așa cum greșit a făcut-o donatorul anterior donației)“.
 
„Starea bună de conservare a Colecției... este relevată și de o comisie a Ministerului Culturii, care la 20.03.2015 a concluzionat că, în urma examinării fiecărei lucrări în parte, a rezultat faptul că, cu o singură excepție (în care cel mai probabil este vorba de degradări cauzate de natura tehnicii), starea de conservare a bunurilor culturale este una bună, ceea ce demonstrează că spațiul de expunere a avut și are o stabilitate microclimatică suficient de bună pentru a găzdui aceste bunuri culturale și pentru a le asigura protejarea pe termen lung“.
 
Astfel cum am precizat anterior, întreaga hotărâre a instanței din Galați poate fi accesată în Secțiunea Document.
 
Hotărârea a fost aacată în recurs, de către Mario Vintilă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a României a anunțat că va analiza dosarul la data de 28 octombrie 2021, de la ora 9.00.
 
Decizia pe care o va pronunța Curtea Supremă va fi una definitivă.
 
Sursă motivare: rolii.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Directorul Muzeului de Artă Constanța
„Sperăm ca de azi înainte publicul să se bucure și mai mult de lucrările din minunata colecție Topalu!“

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii