Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“ (DOCUMENT)
Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie: Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind- Curtea de Apel Constanța a apreciat că Valentin Vrabie „are toate pârghiile necesare pentru a se reintegra social şi fără să execute pedeapsa în regim de detenţie, fiind totuşi necesară supravegherea conduitei sociale a acestuia pentru a perioadă de timp“ și că „aplicarea unei pedepsei este suficientă şi fără executarea acesteia, suspendarea sub supraveghere fiind aptă să asigure îndeplinirea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale“.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța și-au motivat decizia prin intermediul căreia au închis definitiv dosarul în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina edilului, în esenţă, că la data de 20.06.2019, în calitate de primar, ar fi atestat în documentul oficial certificat fiscal nr. (...), emis în favoarea unei societăți comerciale (Holding Hondor Stil SRL, controlată de Hondoreanu Ilie) a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că ar fi certificat, în fals, că subscrisa nu are datorii la bugetul local, deși avea la cunoștință, afirmă magistrații, că, în realitate, „figura cu datorie neachitată de 16.271 lei (aspect cunoscut de inculpat din moment ce cu aceeași ocazie a semnat și anexa la certificatul fiscal care cuprindea datele reale)“, potrivit documentelor oficiale.
Prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță, de judecătorul Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia, prin condamnarea lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, la un an și șapte luni de executare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Marți, 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanța a decis desfiinţarea în parte a hotărârii Judecătoriei Medgidia și în rejudecare a dispus condamnarea definitivă lui Valentin Vrabie la 1 an şi 7 luni de închisoare cu suspendare.
Dosarul a fost soluționat de un complet de continuitate alcătuit din judecătorii Ileana Anastasiu, Marius Cristian Epure și Ștefania Pîrlogea, de la Curtea de Apel Constanța.
În opinie minoritară, unul dintre judecători a dorit achitarea lui Valentin Vrabie, în temeiul art. 16 al.1 lit. b C.pr.pen., respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
Aspecte din motivarea Curții de Apel Constanța - ce poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
„Instanța de apel -în opinie majoritară - reține ca situație de fapt, dovedită prin mijloacele de probă menționate și exemplificate sub aspectul conținutului prezentat, că, inculpatul, în calitate de primar al orașului Medgidia, la data de 20.06.2019, a atestat în documentul oficial certificat fiscal nr. 8577/20.06.2019, emis în favoarea S.C. (...) SRL (nr. Holding Hondor Stil SRL), împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că societatea nu are datorii la bugetul local, deși avea la cunoștință că, în realitate, figura cu datorie neachitată de 16.271 lei, astfel cum figura în anexa atașată certificatului“.
„Astfel, prin semnarea înscrisurilor oficiale în care se atestau fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, de către inculpatul (...) (nr. Valentin Vrabie), aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei de primar, şi cunoscând caracterul necorespunzător adevărului al acestor menţiuni, fapta realizează conţinutul legal al infracţiunii de fals intelectual“.
Curtea - în opinie majoritară
„Modalitatea de executare a pedepsei (în regim de detenţie) apare ca fiind prea aspră“„Față de toate argumentele expuse, având în vedere că activitatea concretă reţinută în sarcina inculpatului corespunde elementelor de conţinut prevăzute de normele care incriminează infracţiunea de fals intelectual, Curtea - în opinie majoritară- constată ca fiind nefondate criticile formulate de apelant, cu privire la neîndeplinirea cerinţelor de tipicitate a infracţiunii, faptele concrete circumscrise acestora fiind prevăzute de legea penală și săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege“.
„În continuare, procedând însă la analiza modalităţii de individualizare a pedepsei, având în vedere dispoziţiile art. 74 alin. 1 Cod penal, Curtea-în opinie majoritară- apreciază că deşi sancţiunea penală aplicată inculpatului este corect configurată sub aspectul naturii pedepsei (cu închisoarea) şi a cuantumului (1 an şi 7 luni), totuşi modalitatea de executare a pedepsei (în regim de detenţie) apare ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“.
„Consecinţele faptei ilicite sunt unele minime“
„Este adevărat că inculpatul a comis fapta în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitatea sa de primar, însă trebuie avut în vedere că acesta a comis un singur act material, iar consecinţele faptei ilicite sunt unele minime, în afara stării de pericol pentru relaţiile sociale protejate de norma de incriminare nefiind identificat un prejudiciu concret, material“.
„Inculpatul are toate pârghiile necesare pentru a se reintegra social şi fără să execute pedeapsa în regim de detenţie“
„Față de aceste elemente, instanţa de control judiciar apreciază că inculpatul are toate pârghiile necesare pentru a se reintegra social şi fără să execute pedeapsa în regim de detenţie, fiind totuşi necesară supravegherea conduitei sociale a acestuia pentru a perioadă de timp“.
„Instanţa apreciază că aplicarea unei pedepsei este suficientă şi fără executarea acesteia“
„Drept urmare, constatând îndeplinite condiţiile art. 91 alin. 1 Cod penal, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, de manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepsei este suficientă şi fără executarea acesteia, suspendarea sub supraveghere fiind aptă să asigure îndeplinirea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale“.
Cu suspendare
„Astfel, luând în considerare aspectele pozitive ce caracterizează persoana inculpatului, Curtea va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de un 1 an şi 7 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul (nr. Valentin Vrabie), stabilind un termen de supraveghere de 3 ani. Pentru motivele expuse anterior, Curtea, în opinie majoritară, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat împotriva sentinţei penale nr. (...) din data de 28.06.2022, pronunţată în dosarul penal nr. (...)/256/2020, al Judecătoriei(...), va desfiinţa în parte hotărârea atacată şi rejudecând, va dispune: Înlăturarea dispoziţiilor art. 60 Cod penal, privind executarea în regim de detenţie a pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului (...). Va menține condamnarea de un an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului (...). Apreciind nedemnitatea inculpatului în exercitarea unor drepturi, instanța- în opinie majoritară-, în baza art. 66 alin. 1, lit. a, b Cod penal, va interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, iar, în baza art. 65 alin. 1 și 3 cod penal, se vor interzice aceste drepturi, cu titlu de pedeapsă accesorie“.
Ținând cont de caracterul accesoriu al acestei pedepse, care este indisolubil legată de executarea pedepsei principale a închisorii, Curtea de Apel Constanța a apreciat că suspendarea executării pedepsei principale va conduce în mod necesar și la suspendarea executării pedepsei accesorii.
Opinie minoritară în sensul achitării„În temeiul art.91-art.92 alin.(1) Cod penal, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată inculpatului (...), în temeiul art. 92 Cod penal, stabilind termenul de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. În temeiul art.92 alin.(3) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, inculpatul va respecta măsurile de supraveghere şi va executa obligaţiile ce îi revin, după cum urmează: - cele prev. de art.93 alin.(1) lit.a)-e) Cod penal: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. b) să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa. c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, - în temeiul art.93 alin.(2) Cod penal, obligaţia: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; conform art.93 alin.(3) Cod penal, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau Primăria (...), instituţie ce va fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Constanţa în condiţiile legii. Măsurile se vor comunica Serviciului de Probaţiune Constanţa în a cărui rază teritorială domiciliază inculpatul.
„În temeiul art.96 Cod penal şi art.404 alin.(2) Cod procedură penală, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate în măsura în care nu contravin prezentei. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului“.
„În opinie minoritară, formulată de dl. judecător ##### ######, (nr. Epure Marius, potrivit datelor noastre) în sensul achitării inculpatului, în temeiul art. 16 al.1 lit. b C.pr.pen. , ambele teze“.
Sursa: portal instanțe de judecată și rejust.ro - Hotarâre nr. 948/2023 din 10.10.2023
Motivarea poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Ce spune prefectul Silviu Coșa
Radiografia dosarului în care Valentin Vrabie a pierdut Primăria Medgidia! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp