Municipiul Constanța a declarat recurs în dosarul în care a fost dat în judecată de Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto
Municipiul Constanța a declarat recurs în dosarul în care a fost dat în judecată de Antonella Marinescu, fost
10 May, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2371
Marime text
- Un fost deputat PSD de Constanța și fost consul general al României la Toronto a înregistrat anul trecut pe rolul Judecătoriei Constanța, un dosar împotriva municipiului Constanța, prin primar
- După o serie de amânări, magistrații de la Judecătoria Constanța s-au pronunțat în martie 2021 și a “obligat pârâtul la radierea mențiunilor privitoare la decizia penală din dosarul Retrocedărilor, evidențele sale referitoare la situația juridică a unor bunuri imobile”
- Nemulțumită de decizie, UAT Constanța prin primar a declarat pe 27 aprilie 2021, recurs la Tribunalul Constanța în acest dosar
Antonella Marinescu, fost deputat PSD de Constanța și fost consul general al României la Toronto a înregistrat anul trecut pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, dosarul nr. 10833/212/2020 având ca obiect “obligația de a face”, împotriva municipiului Constanța, prin primar, respectiv Serviciului de Impozite și Taxe al municipiului.
Reclamant în dosarul în care s-a declarat apel este și soțul fostului politician, Marin Marinescu, cu care își împarte atât bunurile cât și afacerile deținute la malul mării.
După o serie de amânări, magistrații de la Judecătoria Constanța s-au pronunțat în martie 2021 și au admite excepţia rămânerii fără obiect a cererii îndreptate împotriva pârâtului, au respins cererea ca rămasă fără obiect în contradictoriu cu pârâtul. Au admis cererea în contradictoriu cu pârâtul și “obligă pârâtul la radierea mențiunilor privitoare la decizia penală din dosarul Retrocedărilor, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția penală din evidențele sale referitoare la situația juridică a următoarelor bunuri imobile: teren în suprafață indiviză de 18,59 mp, aferent unui apartament situat în Constanța, teren în suprafață indiviză de 2,39 mp, situat în Constanța, identificat prin număr cadastral vechi 110653 și având deschisă cartea funciară nr. 139291. Ia act că reclamanţii vor solicita cheltuieli pe cale separată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.03.2021”.
Nemulțumită de decizie, municipiul Constanța prin primar a declarat pe 27 aprilie 2021, recurs la Tribunalul Constanța în acest dosar.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Soții Marin și Antonella Marinescu, emoții în instanță! Terenul de lângă fostul hotel Ibis, revendicat!
Dosarul în care familia unui fost deputat PSD și primarul municipiului Constanța au fost dați în judecată, declinat la Curtea de Apel
Decizii importante luate de fostul consul general al României la Toronto. Pe cine a cooptat în afaceri moștenitoarea magazinului Grand
Exclusivitate - Familia a decis! Mazăre a încuviinţat! Antonella Marinescu renunţă la Parlament
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii