Municipiul Constanța cere suspendarea executării silite ce a fost demarată de o companie privată! Cine execută primăria
Municipiul Constanța cere suspendarea executării silite ce a fost demarată de o companie privată! Cine execută
24 Mar, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1872
Marime text
- Firma care a obținut în instanță și a demarat procedurile de executare silită a municipiului este, potrivit datelor oficiale, House 3000 Real Investment SRL, societatea care a preluat creanțele pe care compania italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA le avea față de municipalitate.
- Acum cazul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunal, care vor decide marți, 28 martie 2023, dacă se impune suspendarea procedurilor.
Muncipiul Constanța prin Primar s-a adresat instanței pentru a încerca suspendarea executării silite pe care a inițiat-o împotriva primăriei o companie privată din oraș.
În primă instanță, magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța au respins cererea de suspendare a executării, apreciind că este neîntemeiată.
Așa că acum cazul a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunal, care vor decide marți, 28 martie 2023, dacă se impune suspendarea procedurilor.
Firma care a obținut în instanță și a demarat procedurile de executare silită a municipiului este, potrivit datelor oficiale, House 3000 Real Investment SRL, societatea care a preluat creanțele pe care compania italiană Fin.Co.Ge.R.O.SpA le avea față de municipalitate.
Istoricul datoriei
Compania italiană s-a ocupat de lucrările de urbanizare în cartierul constănțean Faleză Nord, după ce obținuse în instanță, în urma unor lungi procese, dreptul de a face lucrările, pe cheltuiala municipalității.Iar aceasta, în condițiile în care italienii aveau un contract semnat cu primăria încă din anul 2000, în timpul mandatului fostului primar Gheorghe Mihăieși.
Odată cu schimbarea primarului, în timpul administrației Radu Mazăre, firma din Italia a avut o serie de neînțelegeri cu municipalitatea, acestea culminând cu procesele amintite anterior.
În cele din urmă, instanța a dat dreptul italienilor să continue ridicarea construcțiilor din zona Faleză Nord și să execute lucrările de urbanizare pe cheltuiala primăriei, urmând să își recupereze banii de la municipalitate.
Cererea de suspendare, neîntemeiată – spune Judecătoria
Ulterior, compania italiană și-a vândut creanțele către firma House 3000 Real Investment, care acum se îndreaptă în instanță împotriva Municipiului Constanța prin Primar, pentru recuperarea banilor.Până în prezent, firma House 3000 Real Investment a obținut mai multe hotărâri favorabile prin care municipiul a fost obligat la plata unor sume de milioane de euro.
În unele dintre dosare, societatea a demarat deja procedurile de executare a municipiului pentru plata sumelor datorate, dosarele aflându-se în atenția S.P.E.J. Stoica Adrian și Asociații.
În dosarul 32960/212/2022, Judecătoria Constanța a decis să respingă cererea Municipiului Constanța prin Primar de suspendare a executării silite.
Judecătorii au apreciat că cererea este neîntemeiată, dar municipalitatea a atacat această decizie și astfel cazul a ajuns la Tribunal, unde va fi analizat marți, pe 28 martie 2023.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
O companie din Constanța, pe cale să primească peste un milion de euro de la primărie!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii