Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nagy Cornelia, președintele Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, cercetată de DNA. Ce acuzații i se aduc

ro

05 May, 2022 11:41 1223 Marime text



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de NAGY CORNELIA, la data faptelor și în prezent președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și  HOHAN (fostă DEACONESCU) MĂDĂLINA IOANA, consilier achiziții publice în cadrul aceleiați instituții publice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea  de  abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite.


În cauză s-a mai dispus efectuarea urmăririi penale față de SC ROMWINE & COFFE SRL și față de alte persoane administratori de societăți comerciale, în sarcina cărora s-au reținut infracțiuni  de trafic de influență, spălarea banilor, infracțiuni de fals și înșelăciune

Conform unui comunicat oficial al DNA, se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în care, în cursul anului 2020, la începutul pandemiei de Covid 19, a fost încheiat un contract cadru de achiziții publice de măști de protecție, în valoare de peste 50 de milioane lei.


  În acest context, NAGY CORNELIA, în calitate de președinte al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) și  HOHAN (fostă DEACONESCU) MĂDĂLINA IOANA, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea legislației, ar fi semnat în cursul lunii martie 2020,   un Acord cadru între  instituția pe care o reprezentau și firma SC ROMWINE & COFFE SRL, prin care era vizată achiziția a 1.750.000 măști de protecție.

În demersurile lor, cele două reprezentante ale ONAC ar fi fost determinate cei doi oameni de afaceri care controlau firma SC ROMWINE & COFFE SRL  și de administratorul acesteia, care, împreună, s-ar fi înțeles să interpună firma în procedura de atribuire a contractului finanțat din bani publici, deși cunoșteau că respectiva firmă nu are capacitatea tehnică și financiară să onoreze acordul cadru.
 

 
Cum SC ROMWINE & COFFE SRL  nu avea capacitatea să respecte clauzele contractuale (livrarea la timp a măștilor), ar fi fost falsificate mai multe documente care i-ar fi permis acesteia să evite plata către statul român a unor penalități în valoare de 12.786.706 lei.

Pentru a se asigura de obținerea/derularea în bune condiții a contractelor de achiziții publice cu materiale sanitare, unul dintre suspecți ar fi achitat unei alte persoane, suspect în cauză, sub forma unui contract de reprezentare consultanță și prestări servicii – intermediere, suma de 568.820 lei.
 
Prin activitățile descrise mai sus ar fi fost vătămate interesele societăților participante în cadrul procedurii și ale instituțiilor publice implicate în acțiunile de prevenire și răspuns împotriva infecției cu virusul SARS – Cov 2 cărora le erau destinate materialele de protecție. Concomitent s-ar fi obținut un folos necuvenit în sumă totală de 22.906.031 lei pentru societățile controlate de suspecți (atât pentru cea care a încheiat contractele de mai sus cât și pentru firmele interpuse).
 
Suspectelor NAGY CORNELIA și HOHAN (fostă DEACONESCU) MĂDĂLINA IOANA li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii