Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:11 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial! Nelu Iordache a fost condamnat la 11 ani și 9 luni de închisoare cu executare

ro

08 Sep, 2021 12:41 2411 Marime text


Nelu Iordache, supranumit Rege al Asfaltului, a fost condamnat la 11 ani și 9 luni de închisoare cu executare.

Decizia este definitivă și a fost luată de judecătorii de la Curtea de Apel București.

Nelu Iordache fusese trimis în judecată de DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Nelu Ioardache, în calitate de administrator al firmei SC ROMSTRADE SRL, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 31.519.960 lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Oficial

Decizia penală nr.936/A din 8.IX.2021 - În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de apelantul-intimat-inculpat Iordache Nelu şi de apelantul-intimat-parte civilă S.C. „Elevolution Engenharia” S.A. (fostă S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A.) împotriva Sentinţei penale nr.1/F/21.XII.2017 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a penală, din Dosarul nr.16876/3/2013. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond: Descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 6 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului Iordache Nelu, repunând, în individualitatea lor, pedepsele de 3 ani închisoare, de 1 an închisoare, de 3 ani şi 3 luni închisoare, de 1 an închisoare, de 1 an închisoare şi de 3 ani închisoare. Constată că, prin Încheierea de şedinţă din data de 28.V.2021, instanţa de apel a dispus, din oficiu, în temeiul art.386, alin.1, Cod de procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reţinute, prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului Iordache Nelu, din infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, în formă continuată, prev. de art.18/2, alin.1 şi alin.2 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, infracţiunile de folosire, cu rea-credinţă, a creditului societăţii comerciale, în formă continuată, prev. de art.272, punctul 2 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.215/1, alin.1 şi alin.2 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art.290 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art.290 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art.29, alin.1, litera b din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, de spălarea banilor, prev. de art.29, alin.1, litera b din Legea nr.656/2002, de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art.215, alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.5 din vechiul Cod penal, împotriva persoanei vătămate B.C.R. S.A., şi de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.215, alin.1, alin.2, alin.3 şi alin.5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art.41, alin.2 din vechiul Cod penal, împotriva persoanelor vătămate S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A. şi S.C. „Donrep Construct” S.R.L., toate cu aplicarea art.33, litera a din vechiul Cod penal, în: - infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin deturnare de fonduri comunitare, cu consecin?e deosebit de grave ?i în formă continuată, prev. de art.18/2, alin.1 şi alin.3 din Legea nr.78/2000, modificată prin Legea nr.187/2002, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, - infracţiunea de folosire, cu rea-credinţă, a creditului societăţii comerciale, în formă continuată, prev. de art.272, alin.1, litera b din Legea nr.31/1990, modificată prin Legea nr.187/2002, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, - infracţiunea de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.295, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.308 din noul Cod penal, art.309 din noul Cod penal, art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, - infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art.322 din noul Cod penal, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, - infracţiunea de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art.49, alin.1, litera b din Legea nr.129/2019, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, - infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.244, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, cu aplicarea art.256/1, Cod penal, art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, împotriva persoanei vătămate B.C.R. S.A., şi - infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.244, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, cu aplicarea art.256/1, Cod penal, art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, împotriva persoanelor vătămate S.C. „Elevolution Engenharia” S.A., fostă S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A. (menţinând încadrarea juridică, dispusă de instanţa de fond, cu privire la persoana vătămată S.C. „Donrep Construct” S.R.L.), toate cu aplicarea art.38, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal. În temeiul art.18/2, alin.1 şi alin.3 din Legea nr.78/2000, modificată prin Legea nr.187/2002, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.36, alin.1 din noul Cod penal, art.5, alin.1 din noul Cod penal, art.19 din Legea nr.682/2002 şi art.79, alin.3 din noul Cod penal, condamnă pe inculpatul Iordache Nelu la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 ani închisoare, însemnând pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin deturnare de fonduri comunitare, cu consecin?e deosebit de grave ?i în formă continuată. În temeiul art.67, alin.2 din noul Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, g (de a fi administrator al unei persoane juridice) şi k (de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) din noul Cod penal, pe perioada de 5 ani. În temeiul art.65, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.396, alin.5, Cod de procedură penală, raportat la art.16, alin.1, litera b, teza II-a, Cod de procedură penală, îl achită pe acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de folosire, cu rea-credinţă, a creditului societăţii comerciale, în formă continuată, prev. de art.272, alin.1, litera b din Legea nr.31/1990, modificată prin Legea nr.187/2002, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal. În temeiul art.295, alin.1 din noul Cod penal, cu aplicarea art.308 din noul Cod penal, art.309 din noul Cod penal, art.35, alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.36, alin.1 din noul Cod penal, art.5, alin.1 din noul Cod penal, art.19 din Legea nr.682/2002 şi art.79, alin.1 şi alin.3 din noul Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 ani închisoare, însemnând pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. În temeiul art.67, alin.2 din noul Cod penal şi al art.295, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (de a ocupa o funcţie publică sau care implică exerciţiul autorităţii de stat), g (de a fi administrator al unei persoane juridice) şi k (de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) din noul Cod penal, pe perioada de 5 ani. În temeiul art.65, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.322 din noul Cod penal, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.36, alin.1 din noul Cod penal, art.5, alin.1 din noul Cod penal, art.19 din Legea nr.682/2002 şi art.79, alin.3 din noul Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 ani închisoare, însemnând pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. În temeiul art.67, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b, g şi k din noul Cod penal, pe perioada de 3 ani. În temeiul art.65, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.396, alin.5, Cod de procedură penală, raportat la art.16, alin.1, litera a, Cod de procedură penală, îl achită pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art.49, alin.1, litera b din Legea nr.129/2019, cu aplicarea art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal. În temeiul art.396, alin.5, Cod de procedură penală, raportat la art.16, alin.1, litera b, teza I-a, Cod de procedură penală, îl achită pe acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. de art.244, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, cu aplicarea art.256/1, Cod penal, art.35, alin.1 din noul Cod penal şi art.5, alin.1 din noul Cod penal, împotriva persoanei vătămate Banca Comercială Română S.A. În temeiul art.244, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, cu aplicarea art.256/1, Cod penal, art.35, alin.1 din noul Cod penal, art.5, alin.1 din noul Cod penal, art.19 din Legea nr.682/2002 şi art.79, alin.3 din noul Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, împotriva persoanei vătămate S.C. „Elevolution Engenharia” S.A. (fostă S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A.). În temeiul art.67, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a, b şi g din noul Cod penal, pe perioada de 3 ani. În temeiul art.65, alin.1 din noul Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi. În temeiul art.97, alin.1 din noul Cod penal, anulează beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.523/9.XI.2018 a Tribunalului Giurgiu, din Dosarul nr.942/122/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.572/A/25.VI.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.942/122/2017 (2472/2019). În temeiul art.38, alin.1 şi alin.2 din noul Cod penal, raportat la art.39, alin.1, litera b din noul Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.523/9.XI.2018 a Tribunalului Giurgiu, din Dosarul nr.942/122/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.572/A/25.VI.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.942/122/2017 (2472/2019), pedepsele de 6 ani şi 9 luni închisoare, de 6 ani şi 6 luni închisoare, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi de 2 ani închisoare, aplicate în această cauză, astfel că aplică pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 6 ani şi 9 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul art.45, alin.3, litera a din noul Cod penal, aplică pedeapsa complementară a interzicerii exerci?iului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a (de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (de a ocupa o funcţie publică sau care implică exerciţiul autorităţii de stat), g (de a fi administrator al unei persoane juridice) şi k (de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public) din noul Cod penal, pe perioada de 5 ani, care se execută potrivit art.68, alin.1, litera c, Cod penal. În temeiul art.45, alin.4 din noul Cod penal, scade din pedeapsa rezultantă complementară perioada executată a interdicţiei exerciţiului drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, literele a şi b din noul Cod penal, de la data de 25.VI.2020 la zi. În temeiul art.45, alin.5, Cod penal, aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului acelora?i drepturi. În temeiul art.72, alin.1, Cod penal, deduce reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu pe durata 1.XII.2012-28.VIII.2014, inclusiv. În temeiul art.25, alin.5, Cod de procedură penală, lasă nesolu?ionată ac?iunea civilă formulată de partea civilă Banca Comercială Română S.A. În temeiul art.397, alin.1, Cod de procedură penală, raportat la art.25, alin.1, Cod de procedură penală, cu aplicarea art.1.357, Cod civil ?i art.1.373, alin.1 ?i alin.2, Cod civil, admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă S.C. „Elevolution Engenharia” S.A. (fostă S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A.), obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 5.512.611,65 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art.112, alin.1, litera e, Cod penal, ia măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a sumei de 14.126.070,5 lei, rămasă în urma comiterii infracţiunii de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată. În temeiul art.404, alin.4, litera c, Cod de procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale apelantului-intimat-inculpat Iordache Nelu, luată prin Ordonanţa din data de 12.III.2013 a Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, din Dosarul nr.437/P/2012 (filele 208 şi 209, volumul 47, dosar de urmărire penală), iar, cu privire la partea civilă Banca Comercială Română S.A., face aplicarea dispoziţiilor art.397, alin.5, Cod de procedură penală. În temeiul art.25, alin.3, Cod de procedură penală, desfiin?ează, în totalitate, înscrisurile falsificate, astfel: - factura fiscală nr.36/15.VI.2011, emisă de S.C. „Grup Construct” S.R.L., în valoare de 850.000 lei, reprezentând „avans agregate proiect Nădlac-Arad”, în fotocopie (fila 120, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.38/20.VI.2011, emisă de S.C. „Grup Construct” S.R.L., în valoare de 700.000 lei, reprezentând „avans lucrări subantrepriză Nădlac-Arad”, în fotocopie (fila 121, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.443/17.VI.2011, emisă de S.C. „Habitat Construct” S.R.L., în valoare de 1.225.000 lei, reprezentând „avans agregate de râu şi carieră”, în fotocopie (fila 138, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.353/23.VI.2011, emisă de S.C. „Union Prod Company” S.R.L., în valoare de 2.700.000 lei, reprezentând „contravaloare avans lucrări Nădlac-Arad”, în fotocopie (fila 146, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.753/10.VI.2011, emisă de S.C. „Construct Plus” S.R.L., în valoare de 375.000 lei, reprezentând „avans materiale agregate carieră şi râu lucrarea Nădlac-Arad”, în fotocopie (fila 148, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.771/15.VI.2011, emisă de S.C. „Construct Plus” S.R.L., în valoare de 385.000 lei, reprezentând „avans materiale balast lucrarea Nădlac-Arad”, în fotocopie (fila 149, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - stat de plată drepturi băneşti luna iunie 2011, emis de S.C. „Romstrade” S.R.L., în fotocopie (fila 19, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - facturile fiscale seria LAB, nr.11302204/9.VI.2011 (fila 60, volumul XXIX, dosar de urmărire penală), nr.11302274/15.VI.2011 (fila 61, volumul XXIX, dosar de urmărire penală), nr.11302357/21.VI.2011 (filla 62, volumul XXIX, dosar de urmărire penală) şi nr.11302402/21.VI.2011 (fila 63, volumul XXIX, dosar de urmărire penală), emise de S.C. „Lafarge Agregate Betoane” S.A., în sumă totală de 215.663,95 lei, toate în fotocopie; - factura fiscală nr.801/8.VII.2011, emisă de S.C. „Construct Plus” S.R.L., în valoare de 2.500.000 lei, reprezentând „contravaloare avans materiale agregate carieră, râu lucrare Nădlac-Arad”, în fotocopie (fila 239, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura proforma nr.40/11.VII.2011, emisă de S.C. „Grup Construct” S.R.L., în valoare de 3.600.000 lei, reprezentând „avans lucrări: terasamente săpături şi umpluturi; strat de piatră spartă 25 cm; şanţuri de pământ; strat balast 25-30 cm”, în fotocopie (fila 245, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura proforma nr.446/12.VII.2011, emisă de S.C. „Habitat Construct” S.R.L., în valoare de 2.500.000 lei, reprezentând „avans agregate sortate de râu, conform comandă”, în fotocopie (fila 243, volumul XXIX, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.0000092/1.VII.2011, emisă de S.C. „Sepana” S.R.L., în sumă de 86.629,69 lei, reprezentând „contravaloare plată et.II”, în fotocopie (fila 64, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.001/4.VII.2011, emisă de S.C. „Diana Prestserv” S.R.L., în valoare de 32.336,80 lei, reprezentând „contravaloare lucrări executate”, în fotocopie (fila 52, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală seria KVB, nr.598/28.VI.2011, emisă de S.C. „KVB Economic” S.A., în valoare de 58.151,55 lei, reprezentând „servicii de consultan?ă”, în fotocopie (fila 61, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.8.582/30.VI.2011, emisă de S.C. „Rombet” S.A., în valoare de 60.740,16 lei, reprezentând „balast livrări 1.VI.2011-30.VI.2011”, în fotocopie (fila 55, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.42/10.VI.2011, emisă de S.C. „Sailor Trans Logistics” S.R.L., în valoare de 25.534,08 lei, reprezentând „servicii transport persoane”, în fotocopie (fila 70, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.8/29.VI.2011, emisă de S.C. „Cador Trade” S.R.L., în valoare de 36.789,36 lei, reprezentând „plată lucrări suplimentare; garanţie de bună execuţie în procent de 5%”, în fotocopie (fila 73, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - facturile fiscale nr.106/30.VI.2011, în valoare de 39.320,76 lei, reprezentând „prestări servicii, garanţie de bună execuţie 10%” (fila 91, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), nr.107/30.VI.2011, în valoare de 40.218,24 lei, reprezentând „prestări servicii, garanţie de bună execuţie 10%” (fila 92, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală) ?i nr.108/30.VI.2011, în valoare de 37.145,39 lei, reprezentând „prestări servicii, garanţie de bună execuţie 10%” (fila 93, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), emise de S.C. „Prest Construct” S.R.L., toate în fotocopie; - factura fiscală nr.59/19.VI.2011, emisă de S.C. „Construc?ii Ramis” S.R.L. (actual S.C. „Ramis Green Construct” S.R.L.), în valoare de 167.076,46 lei, reprezentând „prestări servicii, garanţie bună execuţie 10%”, în fotocopie (fila 96, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.902/18.VII.2011, în valoare de 714.240 lei, pentru cantitatea de 36.000 m.c. „balast lucrare Nădlac-Arad” (fila 139, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), ?i factura fiscală nr.899/15.VII.2011, în valoare de 2.070.800 lei, pentru 15.000 tone piatră spartă 0-63 ?i 20 tone agregate concasate (fila 142, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), ambele emise de S.C. „Construct Plus” S.R.L. şi ambele în fotocopie; - facturile fiscale seria LAB, nr.11302170/8.VI.2011, în valoare de 30.599,98 lei, reprezentând „criblură 16-25 mm” (fila 144, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), nr.11302319/16.VI.2011, în valoare de 67.293,76 lei, reprezentând „criblură 16-25 mm” (fila 145, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), nr.11302452/21.VI.2011, în valoare de 30.712,91 lei, reprezentând „criblură 16-25 mm” (fila 146, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), nr.11302750/30.VI.2011, în valoarea de 78.054,08 lei, reprezentând „criblură 16-25 mm” (fila 147, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), nr.11302751/30.VI.2011, în valoarea de 43.108,40 lei, reprezentând „criblură 16-25 mm” (fila 148, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), ?i nr.11302752/30.VI.2011, în valoare de 256.537,30 lei, reprezentând „criblură 16-25 mm” (fila 149, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală), toate emise de S.C. „Lafarge Agregate Betoane” S.A. şi toate în fotocopie; - factura fiscală seria IS, nr.189/12.VII.2011, în valoare de 200.000 lei, pentru „avans execu?ie lucrări pentru organizare ?antier autostrada Nădlac-Arad”, emisă de S.C. „Agroindustrial Construct” S.R.L., în fotocopie (fila 156, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.42/15.VII.2011, în valoare de 3.200.000 lei, reprezentând „avans cribluri diverse sorturi pentru lucrarea autostrada Nădlac-Arad, conform comandă”, emisă de S.C. „Grup Construct” S.R.L., în fotocopie (fila 180, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.456/20.VII.2011, în valoare de 1.800.000 lei, reprezentând „avans agregate sortate de râu, conform comandă”, emisă de S.C. „Habitat Construct” S.R.L., în fotocopie (fila 177, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.889/15.VII.2011, în valoare de 2.070.000 lei, reprezentând „piatră spartă 0-63 ?i agregate concasate”, emisă de S.C. „Construct Plus” S.R.L., în fotocopie (fila 183, volumul XXVIII, dosar de urmărire penală); - factura fiscală nr.7.320/8.XI.2012, emisă de S.C. „Blue Air Transport Aerian” S.A., în valoare de 525.218,47 lei, în original (fila 2, volumul XXXII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 9.VI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 6.200 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 35 ?i 36, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 17.VI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 6.064 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 37 ?i 38, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 21.VI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 1.300 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 39 ?i 40, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 28.VI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 1.772 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 41 ?i 42, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 4.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 15.000 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 43 ?i 44, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 4.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 32.565 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 45 ?i 46, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 6.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 17.565 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 47 ?i 48, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 13.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 14.200 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 49 ?i 50, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 13.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 6.400 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 51 ?i 52, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 22.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 3.627 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 53 ?i 54, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 26.VII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 15.000 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 55 ?i 55, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 25.VIII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 14.600 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 57 ?i 58, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 30.VIII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 2.307 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 59 ?i 60, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 9.IX.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 27.200 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 317 ?i 318, volumul XVI, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 13.IX.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 5.000 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 61 ?i 62, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 7.X.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 12.000 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 273 şi 274, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 20.X.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 5.000 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (fila 93, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 14.XI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 10.400 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 94 ?i 95, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 22.XI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 10.000 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 77 ?i 78, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 22.XI.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 10.200 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 96 ?i 97, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 5.XII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 8.214 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 79 ?i 80, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 5.XII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 1.750 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 81 ?i 82, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 23.XII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 9.800 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 98 ?i 99, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală); - antecontractul de vânzare-cumpărare teren din data de 23.XII.2011, încheiat între Cruceru Gheorghe, în calitatea de promitent-vânzător, ?i S.C. „Romstrade” S.R.L., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la terenul în suprafa?ă de 10.609 m.p., situat în extravilanul comunei Adunaţii-Copăceni, judeţul Giurgiu (filele 100 ?i 101, volumul XLVIII, dosar de urmărire penală). În temeiul art.275, alin.1, punctul 2, litera d, Cod de procedură penală, obligă pe persoana vătămată S.C. „Donrep Construcţii” S.R.L. la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. În temeiul art.421, punctul 1, litera b, Cod de procedură penală, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-intimaţi-părţi civile Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.) şi S.C. „Romstrade” S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar consorţiul „Maestro” SPRL – Filiala Bucureşti şi „Dascal Insolvency” SPRL, împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor formulate de Ministerul Public, de apelantul-intimat-inculpat Iordache Nelu şi de apelantul-intimat-partea civilă S.C. „Elevolution Engenharia” S.A. (fostă S.C. „Monteadriano-Engenharia e Construcao” S.A.) rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art.275, alin.6, Cod de procedură penală, onorariul parţial al apărătorului oficiu Lupu Adina, pentru apelantul-intimat-inculpat, în sumă de 500 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. În temeiul art.275, alin.2 şi alin.4, Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre apelanţii-intimaţi-părţi civile Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.) şi S.C. „Romstrade” S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar consorţiul „Maestro” SPRL – Filiala Bucureşti şi „Dascal Insolvency” SPRL, la plata sumei de câte 700 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8.IX.2021.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii